Sudul Germaniei, Austria și Elveția se confruntă cu o penurie de păcură și motorină, închiderea mai multor rafinării din regiune coincizând cu o reducere a cotelor apelor Rinului, care este pe cale să se închidă din punct de vedere al traficului comercial. OMV, principalul acționar al Petrom, care deține o rafinărie aflată în revizie în Germania și alta în Austria care funcționează la o capacitate de doar 20%, a stopat livrările de păcură și motorină către clienți până la mijlocul lunii august și a luat măsuri pentru suplimentarea transportului de astfel de produse pe Dunăre.
Întrebat de Profit.ro dacă Petrom a exportat recent carburanți în Austria, șeful diviziei Downstream Oil a companiei autohtone, Radu Căprău, a răspuns afirmativ, însă a precizat că nu motorină (România fiind importator net de diesel), ci produse semi-finite și benzină.
„Au existat fluxuri de produse semi-finite, pe care le-am exportat care colegii noștri din Schwechat (rafinăria de lângă Viena, cu o capacitate de rafinare anuală de 10 milioane tone, de 2,5 ori peste cea a Petrobrazi și care în prezent funcționează la 20% din capacitate, ca urmare a unui “incident mecanic” - n.r.) pentru că există anumite instalații care în continuare pot funcționa. Cu alte cuvinte, am exportat anumite semiproduse care au fost procesate și într-o mică parte și produse finite, în special benzină, care pentru noi reprezintă un produs pe care de obicei îl exportăm în zona Mării Negre. Nu am mai exportat benzina respectivă în Marea Neagră, ci în Austria”, a afirmat Căprău.
Penurie de păcură și motorină în Germania, Elveția și Austria. OMV apelează la transportul pe Dunăre
București
9°C
Articole Similare

159
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
159

497
Incident în timpul ședinței CGMB! Un pompier a leșinat pe holurile Primăriei Capitalei
497

1.299
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
1.299

2.171
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
2.171

2.180
Marcel Ciolacu atacă PNL și USR după procesul cu Pfizer: „Așa îl ajută pe Marele Conducător Bolojan să reducă deficitul”
2.180

2.765
Scandal Alexandru Rafila - Vlad Voiculescu, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Probabil cel mai scump ‘dat cu seen’ din istoria României
2.765

2.895
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
2.895

1.825
VIDEO Furau curent, la propriu, mascații le-au tăiat firele! 20 de percheziții în Mureș
1.825

2.131
HARTA Se întoarce vremea rea cu ploi și ninsori. România este traversată de un ciclon mediteranean
2.131

3.017
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
3.017

2.015
Anchetă de amploare în Timiș după ce un seif plin cu bani a fost furat dintr-o casă și abandonat pe câmp
2.015

2.696
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.696

309
Cât de importantă este consilierea psihologică în recuperarea medicală a pacienților cu afecțiuni grave
309
















Comentează