Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a vizitat o unitate militară în apropierea frontierei intercoreene luna aceasta, când nu a apărut în public timp de 15 zile, au indicat marţi surse ale guvernului de la Seul, citate de Yonhap, informează agerpres.ro.
La începutul lunii august, Kim a efectuat o inspecţie care nu a fost acoperită de mass-media de stat la respectiva unitate militară, amplasată la aproximativ 1 km distanţă de un punct de grăniceri al Coreii de Sud (GOP) în partea centrală a frontierei dintre cele două Corei.
Nu se ştie exact ce a făcut liderul nord-coreean în cadrul acestei inspecţii, dar armata sud-coreeană consideră puţin obişnuită această inspecţie, vorbind despre un demers ascuns în eventualitatea unor provocări tactice din partea Coreii de Nord.
Un responsabil militar sud-coreean afirmă că unitatea de frontieră inspectată de Kim este înconjurată de zone montane şi cursuri de apă, un cadru natural ce favorizează posibilitatea unor provocări din partea armatei nord-coreene.
Vizita secretă a lui Kim Jong-Un ar fi avut loc înainte de 14 august, când acesta a inspectat postul de comandă al forţelor strategice. În acea perioadă, liderul de la Phenian a anunţat amânarea lansării unor rachete înspre zona insulei americane Guam.
Din 30 iulie, când a sărbătorit testul reuşit cu o rachetă balistică intercontinentală (ICBM), Kim Jong-Un nu a mai apărut în public timp de 15 zile.
Luni, Coreea de Sud şi SUA au început exerciţii militare comune pe o perioadă de zece zile, denunţate de Phenian drept o repetiţie de invazie a Coreii de Nord.
Armata nord-coreeană a ameninţat marţi că este pregătită să aplice represalii "nemiloase" împotriva Coreii de Sud şi a Statelor Unite în contextul acestor exerciţii anuale denumite Ulchi Freedom Guardian.
Forţele armate nord-coreene care staţionează în apropiere de Panmunjom, pe linia de demarcare dintre cele două Corei, au declarat că SUA au ignorat avertismentele sale de a face o alegere corectă, ceea ce justifică "pedeapsa nemiloasă" a Phenianului, a relatat agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA, citată de Yonhap.
"SUA vor fi în întregime responsabile pentru consecinţele catastrofale provocate de astfel de manevre de război agresive pentru că au ales confruntarea militară (cu Coreea de Nord)", a afirmat un purtător de cuvânt al armatei nord-coreene într-o declaraţie difuzată în limba engleză de KCNA.
Tensiunile dintre Phenian şi Washington s-au intensificat după ce preşedintele american Donald Trump şi regimul de la Phenian au făcut schimb de declaraţii belicoase, sugerând posibilitatea unor atacuri militare.
Peninsula coreeană focar de noi tensiuni! Liderul Phenianului, vizită secretă în zona frontierei cu Coreea de Sud
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

2
Ministrul Muncii spune că munca la negru va exploda în România: Reducerile de personal la ITM, decise de Bolojan, sunt o prostie
2

308
SURSE Ce se întâmplă cu OUG pe banii în plus pentru pensionari - Când ar urma să se acorde, de fapt, ajutoarele one-off
308

504
Laura Codruța Kövesi a solicitat ridicarea imunității pentru 11 deputați greci: Fraude masive cu fonduri europene
504

2.322
VIDEO România riscă să rateze un jalon-cheie din PNRR: Vizează toți bugetarii din țară
2.322

2.211
VIDEO PSD joacă tare: Grindeanu nu exclude schimbarea protocolului și aruncă în aer scenariul guvernării
2.211

2.428
EXCLUSIV SURSE - Însemnele Ținutului Secuiesc dinamitează Coaliția de guvernare. Culisele scandalului iscat în plenul Senatului / VIDEO
2.428

1.142
VIDEO Grindeanu nu-l slăbește pe Ilie Bolojan: Coaliția nu funcționează așa cum trebuie, trebuie să se schimbe. Toată lumea se ceartă cu toată lumea
1.142

1.809
CSM motivează avizul negativ pentru procurorul propus la șefia Parchetului General: lipsă de viziune și răspunsuri ezitante (Document)
1.809

4.118
VIDEO Sorin Grindeanu lămurește scandalul corupției de la ARR: Eu țin în cutii de pantofi prețul la motorină! Dacă știam, îl reclamam eu
4.118

3.140
VIDEO Sorin Grindeanu neagă întâlnirea cu Nicușor Dan și lansează un scenariu exploziv: PSD poate să treacă în opoziție
3.140

3.663
VIDEO Scene de necrezut în Galați: un bărbat, umilit public și „răstignit” în batjocură. Imagini șocante ies la iveală, poliția reacționează
3.663

2.579
Decizie în cazul sociologului Alfred Bulai: fostul profesor de la SNSPA a fost trimis în judecată pentru abuzuri
2.579

3.265
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
3.265
















Comentează