O parlamentară din Noua Zeelandă, care intrase în travaliu, a plecat duminică dimineaţa cu bicicleta la spital, unde a dat naştere unei fetiţe sănătoase o oră mai târziu, relatează Reuters.
"Veşti mari! La ora 03:04 azi dimineaţă, i-am urat bun venit celui mai nou membru al familiei noastre. Chiar nu am plănuit să pedalez în timpul travaliului, dar s-a întâmplat", a scris Julie Anne Genter pe Facebook.
Ţara insulară cu o populaţie de 5 milioane de locuitori este cunoscută pentru politicienii săi cu picioarele pe pământ. Premierul Jacinda Ardern s-a întors la muncă la şase săptămâni după ce a născut, iar apoi a mers cu bebeluşul ei de trei luni, pe care încă îl alăpta, la o reuniune ONU.
"Contracţiile nu erau atât de dureroase când am plecat spre spital, în jurul orei 02:00, deşi erau la un interval de 2-3 minute, însă au devenit din ce în ce mai intense când am ajuns, 10 minute mai târziu. (...) Iar acum avem o fetiţă sănătoasă şi fericită, care doarme - la fel ca tatăl ei", a mai scris Genter, care are dublă cetăţenie, neo-zeelandeză şi americană.
Ea s-a născut în Minnesota şi s-a mutat pe insula din Pacific în 2006.
Julie Anne Genter, care este purtătoarea de cuvânt a Partidului Verzilor pe probleme de transport şi pe al cărui profil de Facebook se găseşte mesajul "I love my bicycle" (Îmi iubesc bicicleta), a mers la spital tot pe bicicletă în 2018, când a născut prima oară, potrivit mass-mediei locale.
Pedalează, pedalează: O parlamentară, aflată în travaliu, s-a dus cu bicicleta la spital pentru a naște / FOTO
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

225
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
225

933
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
933

1.101
Bătaie cu macete, cuțite și bâte, în Sectorul 5: Zece persoane au fost arestate
1.101

1.997
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
1.997

3.051
Haos salarial în România: 9 din 10 firme nu pot explica diferențele de salarii - vine valul de sancțiuni UE?
3.051

2.060
INTERVIU Revoluție în Apărare! Șeful ROMARM anunță dezvoltarea unei drone terestre în România: 'Vrem să-l livrăm începând cu luna septembrie'
2.060

5.279
VIDEO Ipoteză-șoc în dosarul Pfizer vs. România lansată de europarlamentarul Cristian Terheș: „Poate juridic Tribunalul are dreptate!”
5.279

3.083
Absurdistan în Timișoara: Cafenea amendată că are flori artificiale, iepure din iarbă artificială, plătit din bani publici, la Târgul de Paște
3.083

2.333
Adrian Negrescu explodează după anunțul scumpirii biletelor la metrou: 'Fără precedent' / Acuză Ministerul Transporturilor că închide ochii
2.333

5.639
VIDEO Document ascuns aproape 80 de ani: Previziunile Sfintei Matrona despre Paștele din 2026 - 'sfârșitul unei ere, ultima sărbătoare a lumii vechi'
5.639

1.302
Tragedie cumplită în Pitești: un copil a căzut de la etajul patru și nu a mai putut fi salvat
1.302

2.814
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.814

3.520
România calcă maxim pedala în criza carburanților: Rafinăria Petromidia și-a reluat activitatea la capacitate maximă
3.520
















Comentează