Cinci cetăţeni străini, dintre care patru sârbi şi o moldoveancă, au fost depistaţi cu şedere ilegală, în judeţul Caraş-Severin, de către poliţiştii de la imigrări, în urma unor controale efectuate în perioada 10-14 ianuarie, se arată într-un comunicat remis marţi, AGERPRES, de către Biroul pentru imigrări al judeţului.
"Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin au desfăşurat, în perioada 10 - 14 ianuarie a.c., acţiuni cu forţe proprii, pe linia prevenirii şi combaterii şederii şi muncii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă. Astfel, în urma controlului efectuat la o societate comercială, cu obiect de activitate facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă şedere, poliţiştii de imigrări au depistat patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 31 şi 48 de ani, din Serbia, care desfăşurau activităţi lucrative fără aviz de angajare", precizează Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin în comunicat.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de imigrări au constatat faptul că persoanele au intrat legal în România, în scop de vizită, însă nu aveau drept de muncă şi, totodată, la expirarea perioadei legale de şedere nu au părăsit teritoriul ţării noastre.
Urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele străinilor decizii de returnare sub escortă, aceştia fiind conduşi până la punctul de trecere a frontierei de stat în vederea îndepărtării în termen de 24 de ore. La ieşirea din ţară, au fost instituite consemne de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de şase luni de zile.
Totodată, reprezentanţii societăţii comerciale au fost sancţionaţi cu amendă în valoare de 40.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.
Într-o altă acţiune, poliţiştii au depistat, cu şedere ilegală, o tânără de 29 de ani, din Republica Moldova. Întrucât este membru de familie al unui cetăţean român, persoana a fost îndrumată să se prezinte la sediul structurii de imigrări din raza de reşedinţă, cu documentele necesare în vederea reglementării dreptului de şedere.
Patru sârbi şi o tânără din Republica Moldova, depistaţi de poliţiştii de la imigrări cu şedere ilegală, în Caraș-Severin
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.720
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
1.720

3.259
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
3.259

3.713
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
3.713

732
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
732

745
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
745

884
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
884

2.661
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
2.661

15.459
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
15.459

2.589
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.589

1.559
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.559

1.721
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.721

3.931
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.931

2.731
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.731
















Comentează