Patru poliţişti mexicani au fost arestaţi pentru că ar fi fost implicaţi în dispariţia, din data de 31 ianuarie, a trei italieni, în statul Jalisco din vestul ţării, a anunţat sâmbătă Parchetul local, citat de AFP, scrie agerpres.ro.
Aceşti agenţi ai forţelor de ordine, printre care şi o femeie, au "mărturisit că i-au predat (pe italieni) membrilor crimei organizate din Tecalitlan", un oraş cu 16.500 de locuitori, a declarat într-o conferinţă de presă procurorul acestui stat, Raul Sanchez.
Cei patru poliţişti, toţi din Tecalitlan, sunt acuzaţi de "dispariţie forţată de persoane", a adăugat el, fără alte precizări.
Cei trei italieni dispăruţi fac parte din aceeaşi familie, respectiv un bărbat de 60 de ani, fiul său de 25 de ani şi un nepot de 29 de ani.
Ei se aflau în Mexic ca turişti şi au fost văzuţi ultima dată pe 31 ianuarie la Tecalitlan, a declarat o rudă a acestora, Mario de Vita, el însuşi nepot al sexagenarului dispărut.
Ultima oară când Mario de Vita a avut informaţii despre cei trei membri ai familiei sale, aceştia fuseseră arestaţi de poliţie într-o benzinărie.
Patru poliţişti mexicani, acuzați de dispariția a trei italieni
București
17°C
Articole Similare

15
Netanyahu înainte de termenul limită stabilit de Trump: Zdrobim regimul iranian „cu o intensitate crescândă”
15

1.362
Președintele Iranului răspunde ultimatumului lui Donald Trump: "Peste 14 milioane de iranieni sunt gata să-și sacrifice viața pentru țară"
1.362

40
Rusia şi EAU au convenit să îşi coordoneze eforturile în contextul crizei din Orientul Mijlociu
40

1.437
Explicația neașteptată a lui Bill Gates: De ce preferă oamenii 'leneși' pentru sarcini dificile
1.437

27
Taiwanul este hotărât să îşi consolideze cooperarea militară cu SUA
27

3.003
Pentagonul caută portițe de ieșire pentru ca administrația Trump să nu fie acuzată de crime de război în Iran. Planuri la limita legalității
3.003

89
IDF și-a încheiat desfăşurarea trupelor sale la sol în sudul Libanului
89

37
Guvernul de la Paris avertizează tinerii: gazul ilariant poate ucide
37

87
Guvernul francez lansează un avertisment pentru tineri privind pericolele consumului de protoxid de azot
87

6.666
Trump, amenințare fără precedent împotriva Iranului: „O întreagă civilizație va pieri în această seară, fără să mai poată fi readusă la viață vreodată”
6.666

100
Spania: Europa trebuie să caute alternative de securitate, după declarațiile președintelui SUA despre NATO
100

108
Premierul Slovaciei: UE tolerează atacurile Ucrainei asupra infrastructurii energetice ruseşti și afectează Europa
108

171
Fiul cel mare al preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump Jr., a sosit în Republica Srpska
171
















Comentează