Patru persoane au fost rănite miercuri după-amiază într-un accident de circulaţie ce a avut loc pe o şosea dintre localităţile Bârsău şi Nojag, din judeţul Hunedoara, după ce şoferul unui autoturism nu a respectat indicatorul de prioritate de la intersecţia a două drumuri judeţene şi s-a tamponat cu o altă maşină care circula regulamentar potrivit Agerpres.
Potrivit primelor verificări ale poliţiştilor vinovat de producerea accidentului este un şofer de 65 de ani, din comuna Hărău, care a intrat în intersecţie fără să ţină cont de indicatorul "Cedează trecerea" şi a fost izbit de un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 33 de ani, din comuna Certeju de Sus, care circula pe drumul cu prioritate.
"În urma impactului a rezultat rănirea ambilor conducători auto şi a doi pasageri din autoturismul care circula regulamentar. În cauză a fost întocmit un dosar penal", a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara, Bogdan Niţu.
Pentru salvarea victimelor la faţa locului au intervenit pompierii militari şi paramedicii SMURD Deva, cu ajutorul unei autospeciale de descarcerare şi cu două ambulanţe.
Răniţii au fost transportaţi la spitalul judeţean din Deva.
Patru persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, în Hunedoara
București
9°C
Articole Similare

998
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
998

547
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
547

28
O treime dintre români se tem că nu vor avea suficiente venituri la pensie (analiză)
28

3.334
Se conturează o ipoteză în cazul medicului ucis: anchetatorii suspectează că autorul ar putea fi o femeie, dar polițiștii au mai multe variante în lucru
3.334

2.171
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.171

51
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
51

3.586
Drumul scurt dintre audieri și ștreang: Un tânăr din Iași a murit la scurt timp după ce a fost audiat într-un caz vechi de 10 ani
3.586

70
Cal legat și abandonat, fără apă şi hrană, salvat de poliţişti într-o intervenţie de urgenţă
70

6.944
Moment astrologic rar: 'Luna Roz' activează energia succesului - 5 zodii dau lovitura în aprilie
6.944

2.561
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
2.561

68
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
68

75
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
75

2.540
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
2.540
















Comentează