Patru persoane, dintre care două femei, suspectate de implicare într-un trafic de organe, au fost arestate în Kosovo, a anunţat vineri poliţia într-un comunicat, relatează AFP ptrivit Agerpres.
Suspecţii, reţinuţi joi în cursul unui raid al forţelor de ordine într-o clinică privată din apropierea capitalei Pristina, sunt acuzaţi de "transplant ilegal şi trafic de organe şi de celule umane", potrivit sursei.
Mai multe documente, în special cu caracter medical, au fost confiscate cu ocazia acestei operaţiuni, a adăugat poliţia, fără alte precizări.
Una din cele patru persoane a fost eliberată, în timp ce restul vor mai rămâne 48 de ore în arest.
În aprilie, poliţia a arestat doi medici şi două infirmiere care lucrau într-o clinică privată dintr-o suburbie a capitalei, de asemenea suspectaţi de trafic de organe.
În mai 2018, un tribunal din Pristina a condamnat la pedepse de şapte ani şi jumătate şi, respectiv, un an de închisoare doi medici kosovari care prelevau rinichi pentru a-i vinde unor pacienţi bogaţi, în principal israelieni, cu până la 100.000 de euro bucata.
Donatorii veneau mai ales din Turcia, Rusia, Moldova şi Kazahstan şi primeau numai 15.000 de euro pentru un rinichi
Patru persoane au fost arestate pentru trafic de organe în Kosovo
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

4
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
4

326
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
326

1.301
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
1.301

72
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
72

1.909
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
1.909

54
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
54

1.335
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
1.335

3.701
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
3.701

3.332
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
3.332

2.923
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
2.923

4.971
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
4.971

3.233
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
3.233

895
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
895
















Comentează