Patru militari americani au fost răniţi marţi în Norvegia, într-un accident în care au fost implicate patru vehicule, transmite Reuters. Trei vehicule au intrat în coliziune, iar al patrulea a derapat şi s-a răsturnat în urma încercării de a evita ciocnirea.
Unul dintre răniţi a fost externat rapid, după ce a primit îngrijiri medicale, dar ceilalţi trei sunt în continuare spitalizaţi, în stare stabilă, a anunţat Centrul Comun de Informaţii al forţelor armate ale SUA. Cu toţii făceau parte dintr-o companie mixtă de transporturi staţionată la Baumholder, în Germania.
Armata americană colaborează cu autorităţile norvegiene în ancheta asupra incidentului care a avut loc înainte de un exerciţiu militar de amploare al NATO.
Soldaţii răniţi se aflau în camioane care transportau materiale pentru Trident Juncture 18, cele mai mari manevre ale alianţei nord-atlantice din ultimii ani, la care vor participa 50.000 de militari din ţările membre NATO şi din state partenere, circa 250 de aeronave, 65 de nave şi 10.000 de vehicule terestre. Exerciţiul se va desfăşura din 25 octombrie până în 7 noiembrie, în centrul şi estul Norvegiei, în Atlanticul de Nord până în Islanda, în Marea Baltică şi în spaţiul aerian al Finlandei şi Suediei.
Patru militari americani au fost răniţi în Norvegia, înaintea unui exercițiu NATO
București
9°C
Articole Similare

260
Cutremur la vârful Armatei SUA: Hegseth îl demite pe șeful Statului Major, în plin război în Iran
260

550
Mitul lui Goliat, pus în practică de Iran în războiul cu SUA: cum câștigă de fapt Teheranul un război aparent pierdut / „Voi aveţi ceasurile, noi avem timpul”
550

2.737
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
2.737

1.490
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
1.490

80
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
80

2.642
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
2.642

86
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
86

3.382
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
3.382

3.822
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
3.822

2.339
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
2.339

76
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
76

2.724
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.724

48
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
48
















Comentează