Armata israeliană a arestat luni în Cisiordania patru palestinieni de la postul de televiziune Al-Quds, apropiat de mişcarea islamistă Hamas, relatează AFP, preluată de agerpres.
Sindicatul jurnaliştilor palestinieni a anunţat că persoanele arestate sunt directorul postului de televiziune, Alaa Rimawi, şi trei jurnalişti.
Ministrul israelian al apărării, Avigdor Lieberman, a ordonat la începutul lunii iulie ca postul de televiziune să fie înscris pe lista israeliană a 'organizaţiilor teroriste'.
Arestările au avut loc noaptea şi au fost confiscate echipamente şi un vehicul, a declarat un purtător de cuvânt al armatei.
Sindicatul jurnaliştilor palestinieni a afirmat la rândul său că au fost confiscate două vehicule, în plus faţă de echipamente, între care şi o cameră video.
Alaa Rimawi şi doi dintre jurnalişti locuiesc în Ramallah, în Cisiordania ocupată, în timp ce a patra persoană locuieşte dintr-un sat din apropiere. Cei patru au fost arestaţi în locuinţele lor, au spus colegii.
Armata israeliană susţine că cele patru persoane 'sunt suspectate că au instigat la ură (prin intermediul) canalului de televiziune Al-Quds interzis'.
'S-a dovedit că există legături între Hamas şi acest canal de televiziune', a cărui conducere se află în Liban, a adăugat armata.
Armata israeliană a lansat o serie de operaţiuni împotriva mass-mediei palestiniene pe care o acuză de instigare la violenţă, atragându-şi critici din partea organizaţiilor pentru apărarea libertăţii presei.
Patru jurnaliști palestinieni, arestați de armata israeliană, pe motiv că ar fi apropiați de Hamas
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

39
Economia globală, în pericol din cauza crizei energiei: 'Este mai gravă decât cele din 1973, 1979 și 2022 la un loc' / Care este 'soluția reală' a șefului AIE
39

201
Crizele din politica externă a UE pun presiune pentru o reformă radicală - POLITICO
201

839
Un mega-tunel se construiește în țara cu cea mai mare comunitate de români. Va lega Europa de Africa
839

739
Radu Miruță vorbește despre rolul României în viitoarea operațiune asupra Iranului - Accesul avioanelor-cisternă şi al sistemelor de comunicaţii
739

1.402
Un dezastru radioactiv în Golf ar putea depăși Cernobîlul - Rusia avertizează că situația din Orientul Mijlociu riscă să scape complet de sub control
1.402

32
Navă de război britanică, escală de întreţinere în Mediterana
32

2.493
Răsturnare de situație în cazul jurnalistei americane răpită în Irak - Anunțul făcut de răpitori
2.493

3.779
Conflictul din Orientul Mijlociu - Teheranul continuă să reziste și ameniță cu escaladarea. Mișcarea care ar paraliza transportul maritim în regiune
3.779

232
Donald Trump Jr. critică Uniunea Europeană și avertizează asupra unei „rupturi majore” Est–Vest
232

141
Portugalia afirmă că avioanele americane folosesc baza din Azore cu condiţia să nu vizeze infrastructură civilă din Iran
141

2.695
Criza din Orientul Mijlociu lovește în plin Germania - Prețul motorinei doboară record după record
2.695

96
Cel mai decorat veteran australian în viață, acuzat de crime de război
96

161
Război în Iran - Atacarea infrastructurilor civile, o "crimă de război", declară un responsabil ONU
161
















Comentează