Patriarhul Daniel, îndemn la pace în privința țărilor care duc războaie: „Să ne rugăm pentru pacea între popoare!”

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 01-01-2026 12:15

Article thumbnail

Sursă foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a vorbit despre familie şi a îndemnat la rugăciune pentru pace între popoare, în cadrul slujbei Acatistului Domnului Iisus Hristos de binecuvântare a noului an de la Catedrala Patriarhală.

Despre credința în familie

În cuvântul de învăţătură intitulat "Eternitate şi timp în teologia Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae", patriarhul a prezentat "o scurtă meditaţie despre raportul dintre timp şi eternitate în gândirea marelui teolog, pomenit în 4 octombrie de Biserică Ortodoxă Română, conform Agerpres.

Patriarhul Daniel a amintit învăţăturile Sfântului Dumitru Stăniloae referitoare la timp, ca preocuparea permanentă şi majoră a omului, pe cele legate de eternitate, rugăciune, Sfânta Liturghie euharistică şi sărbătorile Bisericii, 'lucrări de sfinţire a timpului', ca şi la efortul omului pentru dobândirea sfinţeniei sau unirii lui cu Dumnezeu, care este numit de către acesta o "liturghie personală" perpetuă, pe care omul credincios nu o săvârşeşte individual.

"'Omul nu ajunge la viaţa eternă printr-o legătură egoistă cu Dumnezeu, ci prin împlinirea poruncii iubirii faţă de semeni şi prin lucrarea sa curată asupra creaţiei. Iar între om şi creaţie, primul loc îl ocupă familia lui', menţionează Sfântul Dumitru Stăniloae: Şi cităm: 'persoana umană are datoria de a face şi din casa sa un locaş al lui Dumnezeu, prin care să înainteze spre unirea cu Hristos, într-o slujire, sau într-o liturghie care să-l ducă tot mai aproape de El.

Membrii familiei sunt chemaţi să-şi dea în acest scop în primul rând ajutorul lor reciproc. Ei sunt chemaţi să-şi ierte unii altora greşelile ce le săvârşesc ca oameni, să se îndemne cu cuvântul şi cu pilda la ferirea de lucruri urâte, să se ajute în cele bune, să se îngrijească unul de altul şi să se îndemne cu pilda la rugăciune'. Am încheiat citatul. Deci, aceasta este modalitatea prin care credinţa se manifestă în familie", a spus Patriarhul Daniel.

Îndemn la pace

Patriarhul a reamintit că anul 2026 este declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul Omagial al pastoraţiei familiei creştine şi Anul Comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosiţe, muceniţe, cuvioase, soţii şi mame), "tocmai pentru a sublinia rolul esenţial pe care familia şi femeia îl au în formarea şi păstrarea identităţii creştine, precum şi în transmiterea credinţei creştine de la o generaţie la alta".

"Să pomenim în rugăciunile noastre pe cei din familie şi dintr-o rudenie cu noi, dar şi pe toţi românii, din ţară şi din afara României, ca să păstrăm, cu multă iubire frăţească, unitatea de credinţă şi de neam. Să cultivăm pacea inimii noastre primită de la Domnul Iisus Hristos, prin rugăciune şi fapte bune, precum şi să ne rugăm pentru pacea între popoare", a îndemnat Întâistătătorul BOR.

Preafericitul Părinte Patriarh a urat românilor "sănătate şi mântuire, pace şi bucurie".

"Hristos Domnul, Împăratul veacurilor, să vă dăruiască tuturor celor care vă rugaţi împreună cu noi, la cumpăna trecerii dintre ani, sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, să binecuvânteze familiile şi activităţile dumneavoastră, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire!", a transmis Patriarhul Daniel.

Slujbe importante

În noaptea dintre ani, în toate lăcaşurile de rugăciune ale Bisericii Ortodoxe Române se săvârşeşte o slujbă de mulţumire şi de binecuvântare a începutului noului an calendaristic.

Potrivit Patriarhiei Române, rânduiala stabilită de Sfântul Sinod în anul 2011 prevede citirea Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, întrucât în ziua de 1 ianuarie ne amintim de momentul când Fiul lui Dumnezeu, întrupat, a primit numele de Iisus. Iisus înseamnă în limba ebraică "Dumnezeu mântuieşte" şi în acatist este pronunţat de aproximativ 200 de ori.

Slujba care se săvârşeşte în noaptea trecerii dintre ani mai cuprinde rugăciunea Sfântului Efrem Sirul către Mântuitor, o rugăciune de mulţumire şi două rugăciuni de intrare în noul an - una din tradiţia liturgică română şi slavă (cea care va fi citită şi la slujba de Te Deum oficiată după Sf. Liturghie în prima zi din an) şi alta din tradiţia greacă.

La 1 ianuarie se sărbătoreşte Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului şi Sfântul Vasile cel Mare. Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se săvârşeşte de 10 ori pe an: 1 şi 5 ianuarie, 20 şi 27 martie, 3, 10, 17, 28 şi 30 aprilie, 25 decembrie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri