Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, afirmă că regretatul preşedinte de onoare al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, Aurel Vainer, a fost un om "de înaltă ţinută morală", un "promotor al păcii şi al prieteniei între culte şi etnii diferite".
"Am aflat cu multă tristeţe de trecerea din această viaţă a domnului Aurel Vainer, fost preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, om de înaltă ţinută morală. De-a lungul anilor, ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi ca Patriarh al Românei, am avut multe ocazii de a-l întâlni pe domnul Aurel Vainer, atât în calitatea sa de deputat în Parlamentul României, cât şi de preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic. În tot acest răstimp, am remarcat calităţile sale deosebite, primite de la Dumnezeu, pe care le-a cultivat neîncetat cu înţelepciune, dragoste şi responsabilitate în relaţiile cu celelalte culte religioase din România, în general, şi cu Biserica Ortodoxă Română, în special", arată Patriarhul într-un mesaj transmis marţi.
Întâistătătorul BOR aminteşte organizarea unei serii de simpozioane internaţionale iudeo-creştine, cu participarea directă a lui Aurel Vainer, "evenimente semnificative şi expresii ale responsabilităţii comune pentru promovarea valorilor tradiţionale spirituale iudeo-creştine, care stau la baza civilizaţiei europene şi moderne în general".
În acelaşi timp, arată Patriarhul Daniel, "domnul Aurel Vainer a susţinut iniţiativa Patriarhiei Române de-a înfiinţa, împreună cu celelalte culte religioase recunoscute de către statul român, Consiliul Consultativ al Cultelor din România" şi a sprijinit "eforturile" de păstrare a simbolurilor religioase în spaţiile publice din România şi, în mod deosebit, demersul din Parlamentul României pentru menţinerea orelor de religie în şcolile de stat din România.
"În mod surprinzător, spiritul său de om harnic şi prietenos, deschis dialogului şi cooperării, l-a determinat ca să contribuie financiar la renovarea bisericii ortodoxe din satul său natal, Ştefăneşti, judeţul Botoşani, ca semn al bunelor relaţii dintre evrei şi creştinii ortodocşi. Ne rugăm lui Dumnezeu să aşeze sufletul său împreună cu drepţii, să mângâie familia îndoliată şi pe toţi cei care l-au cunoscut şi l-au preţuit! Veşnica lui pomenire!", a transmis Patriarhul Daniel.
Fostul preşedinte de onoare al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, Aurel Vainer (1932 - 2021), a fost înmormântat marţi cu onoruri militare la Cimitirul Evreiesc Filantropia din Capitală.
Patriarhul Daniel: Aurel Vainer - promotor al păcii şi al prieteniei între culte şi etnii diferite
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

667
Justiția riscă blocajul total! CSM cere intervenția Guvernului pentru a patra oară: 'Este o sfidare a puterii judecătoreşti'
667

11
14 clădiri importante din Capitală urmează să fie reabilitate
11

22
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
22

21
Românii se tem că pensia nu le va ajunge. Ce îi îngrijorează cel mai mult pe cei de la oraș
21

48
Mișcare strategică istorică: România va exporta peste 1 milion de oi
48

760
Carambol cu victime: Patru copii și un adult, răniți după ciocniri în lanț pe o stradă din Timișoara
760

4.474
Haos la metrou! Metrorex anunță trenuri blocate după un incident. Recomandări pentru călători
4.474

34
Vești bune pentru șoferi! Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi deschis traficului în ambele sensuri în perioada sărbătorilor pascale
34

6.342
Vestea care a zguduit lumea medicală: un cunoscut medic primar și asistent universitar a murit la doar 51 de ani, după un infarct
6.342

4.071
EXCLUSIV - „Avem 30 de parlamentari care pot înlocui voturile USR pentru Guvern”: Senatorul Dorin Petrea (PACE) propune o nouă majoritate în Parlament / UPDATE
4.071

5.128
DOCUMENTUL vaccinării care schimbă tot: România avea 5 zile să refuze contractul Pfizer de 600 milioane €
5.128

2.083
Cătălin Predoiu îi scoate la "careu" pe prefecți, chiar de ziua lor: "Acolo unde instituțiile statului funcționează bine în teritoriu, cetățeanul simte direct acest lucru"
2.083

2.352
ÎCCJ schimbă măsurile în dosarul Potra: fiul și nepotul lui Horațiu Potra scapă de arest, mercenarul rămâne în spatele gratiilor
2.352
















Comentează