Aleşii macedoneni au votat luni în favoarea dizolvării Adunării naţionale în februarie, în vederea organizării alegerilor legislative anticipate, în conformitate cu un acord sub egida Uniunii Europene pentru a scoate ţara dintr-o lungă criză politică, relatează AFP.
În urma acestui vot, dizolvarea parlamentului este prevăzută la 24 februarie. Dar pentru moment, principalele partide ale coaliţiei conservatoare la putere şi opoziţia de stânga nu au reuşit să cadă de acord asupra unei date pentru desfăşurarea scrutinului.
Un acord iniţial a stabilit alegerile pentru 24 aprilie, dar principala formaţiune de opoziţie (SDSM), care a cerut aceste alegeri anticipate, s-a opus şi chiar ameninţă să le boicoteze, argumentând că nu sunt întrunite condiţiile.
"SDSM nu acceptă alegeri fără libertatea presei şi fără actualizarea listelor electorale", a declarat un responsabil al acestei formaţiuni, Goran Sugareski.
Prim-ministrul Nikola Gruevski, la putere de peste nouă ani, şi-a prezentat vineri demisia, în urma unui acord încheiat de principalele partide în iulie sub egida Bruxellesului. Acest acord prevede formarea unui guvern de tranziţie însărcinat să organizeze scrutinul anticipat cu doi ani înaintea termenului limită constituţional de patru ani.
Preşedintele macedonean ar urma să desemneze luni seară un nou prim-ministru pentru a conduce acest cabinet de tranziţie.
La o reuniune vineri în prezenţa comisarului european pentru extindere, Johannes Hahn, partidele macedonene nu au reuşit să cadă de acord asupra datei alegerilor.
Macedonia - 2,1 milioane de locuitori în majoritate slavi, dintre care un sfert sunt albanezi - a intrat într-o gravă criză politică după alegerile precedente din aprilie 2014, aminteşte France Presse.
Opoziţia afirmă că alegerile au fost marcate de "fraudă" şi acuză puterea de corupţie, în timp ce guvernul îşi acuză detractorii de "spionaj".AGERPRES
Parlamentul macedonean îşi anunţă dizolvarea înaintea alegerilor legislative anticipate
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

3
VIDEO Cea mai mare dronă de transport din lume a efectuat primul zbor de probă
3

11
Negocieri de pace pentru Iran - Ministrul pakistanez de externe merge la Beijing
11

25
VIDEO Statele Unite au lansat un atac asupra unui important depozit de muniţii din Isfahan
25

1.738
Anunțul care dă de gândit și României! Rubio: „SUA ar putea să-şi reevalueze poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran”
1.738

24
Războiul din Iran accelerează tranzițiala energia verde: europenii cumpără panouri solare
24

1.421
Schimbare istorică în regiune: Cum a reușit Ungaria să depășească România la rezervele de aur
1.421

38
Israelul investighează atacurile din Liban care au ucis trei "Căşti Albastre"
38

62
VIDEO Un important port de la Marea Baltică, avariat într-un atac cu drone care a vizat nord-vestul Rusiei
62

2.714
Statele din Golf îi cer lui Trump să continue loviturile asupra Iranului: O oportunitate istorică de a paraliza odată pentru totdeauna teocrația de la Teheran
2.714

52
Organizaţia Human Rights Watch condamnă recrutarea de copii de către Gardienii Revoluţiei în Iran
52

31
Mai multe pene de curent în Teheran după explozii în estul şi vestul capitalei
31

1.160
Cum a ajuns Pakistanul un mediator improbabil în războiul din Iran - Jocuri diplomatice neconvenționale
1.160

84
Conflictul energetic continuă, dar Ucraina e gata să facă pasul spre pace: Armistițiu de Paște propus de Zelenski
84
















Comentează