Parlamentul se va reuni luni în şedinţă comună pentru a dezbate proiectul bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat pe anul 2018.
Şedinţa este programată să înceapă la ora 11,00.
De la ora 10,00 va avea loc şedinţa Birourilor permanente reunite pentru stabilirea timpilor de dezbatere în plen.
Votul final asupra bugetului este programat pentru data de 21 decembrie.
Comisiile reunite de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat, vineri, cu 17 voturi pentru şi 14 împotrivă, raportul asupra proiectului de buget de stat pe 2018.
Parlamentarii din comisii au adoptat un amendament în baza căruia cotele defalcate din impozitul pe venit care se transferă bugetelor locale cresc de la 71,5% la 100% pentru a compensa diminuarea cotei de impozitare a impozitului pe venit de la 16% la 10%. Impactul amendamentului nu a fost calculat, dar, dacă suma este consistentă, există riscul depăşirii deficitului bugetar, a declarat, vineri seară, Ionuţ Mişa, ministrul Finanţelor Publice.
Proiectul bugetului de stat pentru 2018 este construit pe o creştere economică de 5,5%, un curs mediu de 4,55 de lei pe euro şi un câştig mediu salarial lunar de 2.614 lei. Deficitul bugetar cash este estimat la 2,97% din PIB, în timp ce deficitul ESA este 2,96% din PIB.
Bugetul asigurărilor sociale de stat este programat pentru anul 2018 cu un excedent în sumă de 191,071 milioane lei, care reprezintă rezultatul financiar al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, veniturile totale fiind estimate la 62,9 miliarde lei, iar cheltuielile la 62,71 miliarde lei.
Pentru anul 2018, din totalul veniturilor bugetare, 88% urmează să se încaseze din contribuţiile pentru asigurări sociale ale sistemului public de pensii, 0,2% din venituri nefiscale şi 11,8% subvenţii primite de la bugetul de stat", se menţionează în expunerea de motive a proiectului.
Din totalul veniturilor bugetare, 62,591 miliarde lei sunt aferente sistemului public de pensii (99,5%) şi 316,079 milioane lei aferente sistemului asigurărilor de accidente de muncă şi boli profesionale (0,5%). Veniturile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 sunt diminuate cu suma de 7,31 miliarde de lei aferentă Pilonului II de pensii. Pentru susţinerea în totalitate a cheltuielilor ce se finanţează din acest buget, în anul 2018, din bugetul de stat se alocă o subvenţie de circa 7,409 miliarde lei.
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 au fost stabilite avându-se în vedere cotele de contribuţii sociale, reglementate de Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, astfel: 25% cota de contribuţii de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care au calitatea de angajaţi; cotele de contribuţie de asigurări sociale datorate de angajatori de 4% pentru condiţiile deosebite de muncă şi 8% pentru condiţii speciale de muncă; cota de 5% din contribuţia asiguratorie pentru muncă datorată de angajatori, distribuită pentru sistemul asigurărilor de accidente de muncă şi boli profesionale; modificarea bazei de calcul a contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi independente, în sensul stabilirii la un venit cel puţin egal cu salariul minim brut pe ţară, independent de nivelul venitului realizat de către asigurat, conform Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; 3,75% cota de contribuţie la fondul de pensii administrat privat (Pilonul II), reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Sistemul asigurărilor pentru şomaj este programat în anul 2018 cu un excedent de 318,857 milioane lei. Din totalul veniturilor bugetare, 1,325 miliarde lei sunt aferente sistemului asigurărilor pentru şomaj (61,3%) şi 838,082 milioane lei aferente fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale (38,7%).
Parlamentul începe luni dezbaterea proiectului bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat pe 2018
Explorează subiectul
Articole Similare

861
Guvernul, pe urmele banilor de la Lukoil: Supraveghere extinsă la rafinăria și cele 300 de benzinării ale gigantului rus
861

4.027
Simion schimbă garda în partid: Jurnalista Alexandra Păcuraru intră în conducerea AUR, peste Murad
4.027

882
Tanczos Barna îl apără pe Ilie Bolojan și spune că va rămâne premier până în 2027: Este singurul care și-a asumat decizii dificile
882

2.212
VIDEO Nicușor Dan, despre procurorii care vor să conducă PÎCCJ, DNA și DIICOT: „Mi se pare că sunt nişte oameni foarte interesanţi printre ei”
2.212

2.290
Alexandru Nazare, despre scenariul ca România să intre în recesiune tehnică: "Este posibil să avem. Dacă nu luam măsuri, FMI venea și măsurile erau mult mai dure"
2.290

2.233
Premieră în România: Două comune vor să se unească pentru a face față cheltuielilor, după măsurile de austeritate ale lui Bolojan
2.233

4.371
Dragos Sprînceană anunță că l-a invitat pe Călin Georgescu la Mar-a-Lago: Este singurul lider pe care l-am chemat și m-a refuzat
4.371

2.059
VIDEO Nicușor Dan îi răspunde lui Tanczos Barna după ce a fost 'criticat' că nu se mai implică: 'Mă întâlnesc cu liderii coaliției individual'
2.059

722
VIDEO Nicușor Dan critică Guvernul: „Ar fi fost bine să avem buget înainte de 1 ianuarie”
722

791
VIDEO Nicușor Dan explică de ce nu a decis încă dacă acceptă invitația lui Trump: 'Rolul este de observator. Invitația a fost pentru membrii'
791

1.239
VIDEO Interzicerea rețelelor sociale: Nicușor Dan a identificat două lucruri „mari” de care trebuie să ne ocupăm
1.239

2.340
VIDEO Nicușor Dan pune presiune pe CCR în scandalul amânării deciziei pe Legea pensiilor speciale: Îmi doresc o asumare / Președintele, atac direct la George Simion
2.340

595
VIDEO Plan european pentru facturi mai mici: Nicușor Dan spune că energia și digitalizarea decid viitorul economiei României
595
















Comentează