Speculă pe piața carburanților!
Guvernul României pregătește un nou impozit pentru marile companii, au dezvăluit surse ale STIRIPESURSE.RO.
În plină criză a carburanților, multinaționalele care extrag țiței din România ar urma să fie suprataxate.
Speculă pe piața carburanților!
Surse guvernamentale ne-au explicat că anumite companii de pe piața carburanților au umflat prețul artificial la carburanți.
Pe ce se bazează acuzațiile de mai sus? Există giganți pe piața locală care extrag țițeiul din România, pe care apoi îl rafinează tot aici.
Ca atare, companiile respective extrag țițeiul la același preț cu care îl extrăgeau și înainte de izbucnirea războiul din Orientul Mijlociu, ne-au explicat mai multe surse guvernamentale.
Astfel, creșterea prețului la pompă este nejustificată.
Guvernul pregătește un nou impozit
În acest sens, Guvernul României pregătește un nou impozit care se va aplica doar pe excedentul realizat de companiile care extrag țiței din țara noastră.
Practic, vorbim de o suprataxare pe excedent a companiilor. Pragul maxim al acestui impozit va fi de 80% din excedent.
Cu toate acestea, sursele noastre au precizat că nu se va ajunge la această valoare de 80%, ci că, mai degrabă, suprataxarea ar urma să fie undeva la 50% din excedent.
Reamintim că, potrivit surselor citate, vor fi vizate de acest impozit doar companiile care extrag țiței din țara noastră.
Executivul analizează reducerea accizei la motorină
Este important de menționat că Executivul analizează, în acest moment, reducerea accizei la motorină.
Reducerea accizei se va face în trepte - câte 5% din valoarea accizei pe fiecare treaptă, în funcție de cum va evolua prețul motorinei.
De asemenea, Guvernul intenționează să cheme companiile de pe piața locală la negocieri, ca acestea să reducă, opțional, prețul carburanților. Această măsură ar urma să fie opțională, lăsată la latitudine firmelor de pe piața carburanților.





























Comentează