Dificultăţile care ameninţă agricultura europeană sunt atât de grave încât, dacă nu se vor găsi soluţii şi implementa măsuri adecvate, în câteva decenii nu vom mai avea nici fermieri, nici agricultură şi nici mediu rural, a declarat miercuri seară eurodeputata Carmen Avram (S&D), în timpul şedinţei Comisiei de agricultură a Parlamentului European (AGRI) consacrate prezentării de către ministrul german al agriculturii şi alimentaţiei, Julia Klockner, a priorităţilor preşedinţiei germane a Consiliului UE, potrivit unui comunicat postat pe site-ul eurodeputatei, potrivit Agerpres.
"Aş vrea să ridic o problemă care, din punctul meu de vedere, nu beneficiază de suficientă atenţie, dar de care depinde întru totul viitorul agriculturii europene: criza forţei de muncă. În ultimii 15 ani, Europa a pierdut deja 30% din forţa de muncă din agricultură. Aici e vorba şi de muncitori, dar şi de antreprenori. Tot mai mulţi îşi abandonează fermele şi, mai grav, acest abandon se regăseşte inclusiv în rândul fermierilor care fac agricultură ECO. Motivele sunt diverse: concurenţa neloială din partea statelor terţe, creditele bancare foarte scumpe, şi chiar mult peste media europeană în anumite ţări, printre care şi România, lipsa unor poliţe de asigurare adaptate noilor schimbări climatice şi o rezistenţă din partea companiilor şi a băncilor de a le adapta, cerinţele din ce în ce mai stricte venite de la Bruxelles şi dispariţia şcolilor agricole. Noua Politică Agricolă Comună şi-a luat măsurile necesare în privinţa avantajelor pentru fermierii tineri. Însă nu e suficient. De aceea, vă întreb ce consideraţi că ar trebui făcut pentru a ne asigura că, în 2050, când vom trage linie, vom mai avea fermieri, business agricol şi zone rurale?", a spus Avram în intervenţia sa.
Tot miercuri seară, membrii AGRI l-au avut invitat pe Francisco Gordejo, expert în Direcţia Generală pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară a Comisiei Europene, care a oferit detalii despre procesul de revizuire a politicii europene, cu privire la sănătatea animalelor, care trebuie aplicată de la 1 aprilie 2021.
Eurodeputata Carmen Avram a făcut un apel la o analiză profundă de impact, pentru a oferi timp şi sprijin fermierilor în vederea adaptării la noile reguli privind sănătatea animalelor: "Ceea ce pandemia Covid-19 ne-a oferit a fost încă un motiv de a reflecta la efectele pe care le au pierderea biodiversităţii şi distrugerea habitatului. Celălalt lucru pe care l-am învăţat este că priorităţile se pot schimba peste noapte'', a spus ea.
În contextul reformei Politicii Agricole Comune, al noilor condiţionalităţi şi al cadrului financiar multianual, dar şi ţinând cont de consecinţele negative ale pandemiei asupra sectorului cărnii prin restrângerea activităţilor HoReCa, europarlamentara social-democrată a întrebat ''cum ne vom asigura, deşi Comisia nu e încântată să vorbească despre asta, că statele membre şi fermierii vor avea destul timp la dispoziţie pentru a se putea adapta la noile reguli de protecţia animalelor?''.
Parlamentul European - Carmen Avram atrage atenţia asupra problemelor întâmpinate de agricultorii europeni
Explorează subiectul
Articole Similare

2.355
Opozantul rus Mihail Hodorkovski, previziuni sumbre: „Europa se va confrunta cu un război rece cu Rusia!”
2.355

2.487
Primul efect după schimbarea „ștafetei” de la SUA la Europa în fruntea NATO: șeful alianței cere mai mulți bani pentru apărare
2.487

1.754
Bătălia cifrelor! Marcel Ciolacu susține că Eurostat face lumină în cazul datelor cosmetizate de "propaganda lui Bolojan", după ce România a intrat în recesiune tehnică
1.754

4.306
VIDEO Semnal istoric dat de cancelarul german: „Ordinea mondială aşa cum o cunoşteam nu mai există! Europa tocmai s-a întors dintr-o vacanţă din istorie”
4.306

74
VIDEO Gabriela Firea, despre inițiativa „My Voice, My Choice”: „Este rândul Comisiei Europene să asculte solicitarea celor peste 1,2 milioane de cetățeni europeni”
74

65
Europenii se tem pentru siguranța lor. Oamenii cer acțiuni ferme de la Uniunea Europeană
65

34
UE pregăteşte noi instrumente de finanţare pentru a accelera investiţiile în infrastructura energetică
34

200
UE pregătește suspendarea pactului comercial cu SUA dacă Trump amenință din nou cu introducerea de noi taxe
200

5.265
Analistul Radu Tudor sesizează un moment istoric în strategia lui Donald Trump, care vizează și România: „NATO 3.0”
5.265

2.572
VIDEO Nicușor Dan pune presiune pe CCR în scandalul amânării deciziei pe Legea pensiilor speciale: Îmi doresc o asumare / Președintele, atac direct la George Simion
2.572

648
VIDEO Plan european pentru facturi mai mici: Nicușor Dan spune că energia și digitalizarea decid viitorul economiei României
648

1.754
Lucian Romaşcanu, mesaj de forță după ce a depus jurământul la Curtea Europeană de Conturi. Ce face România pentru a bloca fraudele cu fondurile UE și din PNRR
1.754

4.073
Două state au devenit brusc un obstacol în adoptarea noilor sancțiuni ale UE împotriva petrolului rusesc
4.073

















Comentează