Parlamentarii chinezi au votat sâmbătă abolirea sistemului penal "Închisoare şi educaţie" ce permite poliţiei să menţină în detenţie până la 2 ani, fără a fi inculpaţi, prostituatele şi pe clienţii acestora, a informat agenţia China Nouă, citată de AFP potrivit Agerpres.
Acest sistem de detenţie arbitrar, în vigoare de aproape trei decenii, va fi abolit începând cu 29 decembrie, iar persoanele reţinute în "centrele de educare" ar urma să fie eliberate imediat.
În opinia criticilor, aceste centre nu au nimic de-a face cu educaţia. "Lucrătorii sexuali sunt supuşi violenţei poliţiei în aceste centre (...) muncă forţată, teste obligatorii pentru boli cu transmitere sexuală (...) umilire şi violenţă fizică", a declarat Shen Tingting, un oficial din partea asociaţiei Asia Catalyst, care apără drepturile comunităţilor marginalizate. Abolirea acestui sistem "este un pas pozitiv", a adăugat ea.
Opinia publică s-a exprimat în favoarea închiderii acestor centre după ce "sistemul de reeducare prin lagăre de muncă" din China a fost abolit în 2013.
Cu toate acestea, autorităţile au menţinut sistemul de detenţie arbitrară a lucrătorilor sexuali şi a clienţilor acestora. În 2014, poliţia a anunţat că popularul actor Huang Haibo a fost arestat timp de şase luni pentru că a solicitat serviciile unei prostituate, episod care a fost comentat negativ în mass-media de stat, ceea ce se întâmplă rar, oferind astfel prilejul ca acest sistem să fie pus sub semnul întrebării.
Deşi ilegală, prostituţia este larg răspândită în China, estimându-se că există câteva milioane de lucrători sexuali.
Prostituatele şi clienţii acestora sunt pasibili de o amendă de până la 5.000 de yuani (714 dolari) şi 15 zile de detenţie administrativă.
Desfiinţarea centrelor de detenţie este doar un mic pas, a mai spus Shen. "Legea din China pune accentul pe interdicţie şi pedeapsă ... în loc să ofere un cadru pentru asigurarea sănătăţii şi securităţii lucrătorilor sexuali ca practicanţi ai unei profesii".
Parlamentarii chinezi au votat abolirea sistemului penal Închisoare şi educaţie
Explorează subiectul
Articole Similare

2.533
Consiliul pentru Pace al lui Trump reușește să divizeze statele UE: Franța conduce o 'revoltă', în timp ce alte țări nu vor lipsi de la Washington
2.533

82
Canada anunță revizuirea sistemului de imigrație Express Entry
82

912
Limba română ar putea deveni materie de examen pentru copiii românilor din Marea Britanie
912

1.346
SUA, la un pas de război cu Iranul? Casa Albă invocă 'numeroase motive' pentru atac. Puterea de la Teheran, presată să încheie un acord cu Trump
1.346

33
Atac armat într-un parc din Mexic: Un mort şi opt copii răniţi
33

1.238
'Nu au existat detalii specifice' - Zaharova cere țărilor europene care au acuzat Rusia de otrăvirea lui Alexei Navalnîi să vină cu dovezi
1.238

188
Meloni s-a declarat "şocată" de moartea tânărului militant naţionalist în Franţa
188

52
Papa Leon refuză invitația lui Donald Trump de a intra în Consiliul de Pace: Noi avem probleme critice. Pacea ține de ONU
52

60
UE, Regatul Unit şi Canada au denunțat posibile 'crime de război sau crime împotriva umanităţii' în Sudan
60

3.035
Kremlinul scoate 'conserve' cu Vladimir Putin. Metoda folosită de Rusia pentru a masca dispariția președintelui
3.035

3.211
Reacție neașteptată a lui J.D. Vance când a fost întrebat dacă vrea să fie președinte SUA: Ideea unui conflict cu Rubio, ceva interesant!
3.211

48
Trei persoane au murit în urma avalanşelor produse în vestul Austriei
48

91
Ucraina cere CIO o anchetă internă privind incidentul din deschiderea Jocurilor Olimpice de la Milano
91

















Comentează