Geneta (Genetta genetta), specie ameninţată cu dispariţia şi inclusă pe lista animalelor sălbatice protejate în Algeria, a reapărut într-o pădure din Oran (vestul ţării), probabil ca urmare a măsurilor de izolare asociate pandemiei de COVID-19, relatează marţi AFP care citează Direcţia Generală Forestieră (DGF).
"Nu am mai văzut-o de mult timp", a declarat Ilham Kerboua, responsabilă pentru faună şi floră în cadrul DGF, precizând că numărul acestor animale în mediul natural a rămas minim.
Geneta este un mamifer carnivor, nocturn, dificil de abordat. Din cauza blănii dese şi pătate şi a cozii aproape la fel de lungă ca şi corpul longilin este uneori confundată cu pisica.
''În general, carantina (din cauza epidemiei de coronavirus) a făcut ca biodiversitatea şi natura să-şi reintre puţin în drepturi. Fauna iubeşte liniştea'', a explicat Kerboua.
Aceasta este al treilea exemplu de specie pe cale de dispariţie care a reapărut în Algeria în ultimele luni.
Un exemplar de ghepard saharian, o felină care nu mai fusese văzută de zece ani, a fost observat în luna mai în parcul cultural Ahaggar, în regiunea Tamanrasset, în sudul extrem al Algeriei.
''Ghepardul este un caz special. El nu a dispărut niciodată, cu excepţia faptului că de ani de zile nu l-am văzut, dar am reuşit să-l filmăm cu camere de supraveghere'', a explicat Kerboua menţionând că au rămas ''foarte puţini'' gheparzi saharieni în mediul natural, habitatul acestora cuprinzând sudul Algeriei, Niger şi Mali.
Şi hiena dungată a reapărut în Tipaza, în nord-vestul Algeriei, acest animal, care se teme de oameni, fiind însă vânat din cauza superstiţiilor locale, notează AFP.
Pandemia scoate la iveală specii rare - O specie ameninţată cu dispariţia a reapărut în Algeria
București
5°C
Articole Similare

921
Trump izolează militar Iranul: „Ţara care furnizează arme militare Iranului va fi supusă imediat unui tarif”
921

39
Emiratele Arabe Unite cer ca Iranul să plătească ”despăgubiri şi reparaţii” în urma atacurilor Teheranului
39

901
Armistițiu fragil: Gărzile Revoluţiei din Iran nu au încredere în SUA și țin „degetul pe trăgaci” / Erdogan lansează un avertisment
901

75
Iranul acuză SUA de încălcarea a trei clauze din armistițiu
75

864
Traficantă de droguri, supranumită "Regina ketaminei", a fost condamnată în legătură cu decesul star ului din "Friends", Matthew Perry
864

1.213
Armistițiu în Orientul Mijlociu - Israelul rămâne cu degetul pe trăgaci
1.213

63
FOTO-VIDEO România își consolidează relațiile cu Pakistanul, în contextul în care Islamabadul devine un jucător regional cheie în regiune
63

150
Armistițiu în Orientul Mijlociu - Strâmtoarea Ormuz a fost deschisă
150

87
Aproape 200 de persoane arestate în 34 de provincii, în Turcia, într-o operaţiune împotriva grupării Statul Islamic, în urma atacului de la Consulatul Israelului la Istanbul
87

2.255
Evoluție spectaculoasă în Orientul Mijlociu - Trump spune că vor fi "foarte curând" discuţii directe
2.255

8.416
VIDEO Haos. Iranul blochează din nou Strâmtoarea Ormuz și ameninţă cu retragerea din acordul de armistiţiu
8.416

101
Donald Trump va discuta cu Mark Rutte despre ieșrea SUA din NATO
101

3.360
Stenograme. Convorbire Szijjarto-Lavrov scursă în presă: ministrul ungar ar fi acceptat să îi trimită omologului rus un document despre Ucraina
3.360
















Comentează