Într-o comună din județul Arad, un hectar de pământ arabil s-a vândut cu o sumă greu de imaginat până nu demult: peste 280.000 de euro. Practic, vorbim de unul dintre cele mai mari prețuri plătite vreodată pentru teren agricol la noi în țară.
Unde s-a vândut cel mai scump hectar din România
Recordul a fost stabilit în comuna Vladimirescu, aflată la câțiva kilometri de municipiul Arad. Aici, pământul nu mai este privit doar ca teren agricol, ci ca o investiție cu potențial uriaș. Potrivit datelor Direcției Agricole Județene Arad, prețurile terenurilor din zonă au crescut, în medie, cu aproximativ 10% față de anul trecut, notează Agrointel.ro
Dacă în unele zone din județ un hectar se vinde cu doar câteva mii de euro, în localitățile aflate lângă orașe sau zone industriale, sumele sar lejer de 100.000 de euro. De exemplu, în Șagu hectarul a ajuns la peste 200.000 de euro, iar în Șofronea la peste 150.000 de euro.
De ce a ajuns pământul atât de scump
Explicația este simplă și logică: cerere mare, teren puțin. Zonele din jurul Aradului sunt tot mai căutate pentru construcții de locuințe, hale logistice sau parcuri industriale. Asta face ca multe terenuri agricole să fie cumpărate nu pentru agricultură, ci pentru dezvoltări viitoare.
Specialiștii spun că, în astfel de cazuri, valoarea pământului nu mai este dată de cât grâu poate produce, ci de ce se poate construi pe el. Iar apropierea de oraș, drumuri importante și infrastructură cântărește enorm.
Cum arată situația la nivel național
Dacă ne uităm la media pe țară, realitatea este cu totul alta. În 2024, un hectar de teren arabil în România costa, în medie, aproximativ 8.500 de euro, potrivit datelor oficiale. Asta arată cât de mari pot fi diferențele de la o regiune la alta.
Cele mai scumpe terenuri agricole se găsesc în București-Ilfov, unde apropierea de Capitală împinge prețurile în sus. La polul opus se află regiunea Nord-Est, unde pământul este încă mult mai accesibil, din cauza cererii mai reduse și a infrastructurii mai slabe.
Terenurile agricole nu mai sunt cumpărate doar de fermieri, ci tot mai des de investitori. Pentru mulți, pământul a devenit o formă sigură de plasare a banilor, mai ales în zonele cu potențial de dezvoltare.





























Comentează