Paisprezece oameni au fost răniţi duminică într-o explozie produsă în timpul unui târg culinar tradiţional organizat în regiunea Siegerland, din vestul Germaniei, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei locale, citat de dpa potrivit Agerpres.
Şase dintre răniţi se află în stare gravă şi au fost transportaţi pe calea aerului, cu un elicopter al serviciilor de urgenţă, la spitale de specialitate din zonele Ruhr şi Koln, a adăugat el.
Poliţia - care a lansat o anchetă - suspectează că grăsimea aflată într-o tigaie a luat foc. Deşi nu este clar deocamdată ce anume a provocat explozia, poliţia a exclus o acumulare de gaz şi consideră că, cel mai probabil, precipitaţiile care s-au produs în zonă ar fi intrat în contact cu grăsimea care fierbea într-una dintre tigăile folosite la târgul culinar.
O echipă extinsă de salvatori şi pompieri a fost desfăşurată la locul exploziei.
Poliţia nu a putut confirma câţi oameni se aflau la festivalul desfăşurat în oraşul Freudenberg în momentul exploziei.
Paisprezece oameni au fost răniţi după expozia unei tigăi la un târg din Germania
București
14°C
Articole Similare

673
VIDEO Atac armat la consulatul israelian din Istanbul: trei oameni uciși
673

976
Trump critică din nou NATO, chiar înaintea vizitei șefului Alianței la Washington: „Au făcut tot posibilul să nu ajute” - Groenlanda revine în prim-plan
976

3.594
VIDEO Revoluție în energie: Primul 'roi de centrale electrice' din lume apare în Europa. Sistemul care produce curent non-stop
3.594

116
Ministrul apărării italian: Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA
116

6.874
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
6.874

269
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
269

9.317
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
9.317

4.812
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
4.812

5.162
Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
5.162

2.617
Iranul vrea să-și protejeze centralele cu „lanțuri umane” după amenințarea lui Donald Trump
2.617

84
India face un pas important în programul nuclear civil
84

8.688
Cutremur politic la Washington! Democrații cer demisia șefului Pentagonului după acuzații grave legate de războiul din Iran
8.688

3.163
Mai mult companii aeriene se pregătesc pentru raționalizarea combustibilului: Zborurile vor fi anulate/ Oamenii rămân fără vacanțe
3.163
















Comentează