Guvernul a aprobat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă care prevede prelungirea valabilităţii certificatelor digitale de vaccinare COVID-19, eliberate şi care vor fi eliberate, până la data de 30 iunie 2023.
Potrivit unui comunicat al Executivului, ordonanţa modifică art. 1 alin. (12) din OUG 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19.
Actul normativ, aprobat la propunerea Ministerului Sănătăţii, prevede ca valabilitatea certificatelor digitale de vaccinare COVID-19 eliberate şi care vor fi eliberate să fie prelungită şi după data de 31 decembrie 2022, până la data de 30 iunie 2023, conform regulamentului european.
"În acest mod, se asigură armonizarea legislaţiei interne cu cea europeană, respectiv cu prevederile Regulamentului (UE) 2022/1034 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 iunie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) 2021/953 privind cadrul pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare şi vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19", mai precizează sursa citată.
Ordonanță de urgență adoptată de Guvernul Ciucă: Certificatele COVID, valabile încă șase luni
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1.386
Ciprian Ciucu anunță concedieri în șapte instituții: Din 267 de posturi vor rămâne 155
1.386

3.590
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
3.590

1.787
Nicușor Dan a izbucnit de Ziua Romilor, dar are planuri cu etnia: "Este nevoie de un efort comun! mai sunt multe de făcut"
1.787

3.124
Elena Lasconi spune că a fost audiată de DIICOT în scandalul fotografiilor trucate: Eu nu sunt procuror
3.124

5.382
Discuții aprinse în PSD. Vasile Dîncu: 'Există o presiune din teritoriu pentru schimbare'
5.382

119
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
119

200
Nicoleta Pauliuc: Imediat după sfintele sărbători vom începe o evaluare a industriei de apărare
200

5.204
Scandal pe hainele second-hand: Un proiect de OUG al Ministerului Mediului stârnește controverse și temeri privind închiderea magazinelor
5.204

93
Ciprian Ciucu: Programele Arte şi Evenimente Urbane Bucureşti vor fi auditate
93

161
Motreanu: Reprezentanţi ai PSD, obişnuiţi cu limbajul dublu, par surprinşi că Bolojan elimină privilegii, respectându-şi angajamentele
161

3.602
Guvernul devine „jupân” în criză: explicația Palatului Victoria pentru cele 84 de OUG-uri emise
3.602

6.421
VIDEO Momentul în care Ilie Bolojan a profețit tot ceea ce se întâmplă azi în România
6.421

5.375
'Ar trebui să aruncăm în aer clădirile astea'. Deputat trimis în judecată după un live incendiar - despre cine ar fi vorba (surse)
5.375
















Comentează