Opoziţia din Ungaria i-a cerut premierului ultranaţionalist Viktor Orban să-şi anuleze vizita programată pentru 1 februarie în Rusia, unde urmează să-l întâlnească pe preşedintele Vladimir Putin, deoarece consideră că această întrevedere afectează interesele ţării central-europene, transmite marţi EFE, conform AGERPRES.
"Considerăm că întrevederea prietenească (din 1 februarie) dintre Viktor Orban şi preşedintele Putin afectează şi este contrară interesului naţional", au transmis toate partidele de opoziţie, de la stânga eşichierului politic şi până la dreapta radicală, într-un comunicat comun dat publicităţii de cotidianul online Nepszava, citat de agenţia de presă spaniolă.
Comunicatul face referire la situaţia "acută şi tensionată" dintre Rusia şi Ucraina şi insistă că întâlnirea ar transmite mesajul că nu există o poziţie comună a ţărilor Uniunii Europene şi NATO în ceea ce priveşte linia politică faţă de Putin.
La reuniunea din 1 februarie este prevăzut ca Putin şi Orban să discute, între altele, despre extinderea singurei centrale nucleare din Ungaria, de la Paks, prin intermediul unui împrumut rus.
Orban este cel mai apropiat aliat al lui Putin din UE şi se înţelege bine cu preşedintele rus, cu care împărtăşeşte valori conservatoare, naţionaliste şi creştine, scrie EFE, care aminteşte că Ungaria a criticat sancţiunile impuse de UE împotriva Rusiei după anexarea ilegală a peninsulei ucrainene Crimeea.
Opiziția îi cere lui Viktor Orban să-şi anuleze întâlnirea cu Putin, în contextul crizei din Ucraina: 'Afectează şi este contrară interesului naţional'
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1.062
La limita declanșării: Cât de aproape a fost Iranul de un atac devastator al americanilor
1.062

2.004
Viktor Orban recunoaște convorbirea cu Putin și îl atacă pe premierul polonez: "Tu ce ai făcut pentru pace?"
2.004

52
Lidera opoziției din Taiwan: Sper că vizita în China va semăna „semințele păcii”
52

8.890
Benjamin Netanyahu, pus la zid după armistițiul cu Iranul: 'Nu a existat niciodată un dezastru politic mai mare în întreaga noastră istorie'
8.890

2.057
VIDEO Pace pe jumătate în Orientul Mijlociu. Israelul continuă ofensiva în Liban: cel puțin 8 morți și mai mulți răniți
2.057

139
Premierul britanic, Keir Starmer, se deplasează în Golful Persic
139

3.638
VIDEO NASA publică imagini extrem de spectaculoase: Cum arată, de fapt, partea ascunsă a Lunii și cum se vede Pământul privit de pe Lună
3.638

272
Democrații au cerut demiterea lui Donald Trump, după ce președintele a amenințat că va comite crime de război în Iran
272

69
Atacuri aeriene rusești asupra regiunii Zaporijia din Ucraina - O persoană a murit
69

116
Mai mulți lideri au salutat acordul de încetare temporară a focului între Statele Unite şi Iran
116

6.592
Iranul ironizează armistițiul acceptat de Trump: 'O retragere umilitoare'
6.592

6.683
Impact instant asupra prețurilor petrolului, după ce SUA și Iranul au anunțat un armistițiu și redeschiderea Strâmtorii Ormuz
6.683

6.932
Donald Trump jubilează și anunță că americanii vor rămâne o perioadă în Strâmtoarea Ormuz: Este o zi mare pentru pacea mondială!
6.932
















Comentează