Dirijorul François-Xavier Roth de la Opera Regală de la Versailles, Franţa, a înaintat sâmbătă spre pupitru şi s-a întors cu mândrie pentru a saluta sala împreună cu orchestra sa. Însă aplauzele obişnuite nu s-au auzit. În plină pandemie de coronavirus, melomanii s-au putut bucura totuşi de Simfonia a V-a şi de Simfonia a VII-a de Beethoven, de acasă, datorită unei transmisiuni în direct pe canalul de televiziune Mezzo. Opera Regală şi zeci de săli închise din întreaga lume apelează astfel la opţiunea digitală sau televizată pentru a păstra legătura cu publicul, relatează luni AFP potrivit Agerpres.
Streaming-ul în direct, transmiterea unor concerte mai vechi sau a producţiilor de operă, dar şi iniţiative individuale ale artiştilor care s-au trezit pe neaşteptate în şomaj tehnic se face acum prin diverse aplicaţii şi platforme.
Astfel, pianistul germano-rus Igor Levit a susţinut timp de mai multe zile concerte în direct pe Twitter, spre încântarea celor aproape 60.000 de persoane care îi urmăresc contul.
Din sufrageria ei, mezzosoprana americană Joyce DiDonato a interpretat duminică, alături de tenorul polonez Piotr Beczala, fragmente din opera "Werther", de Massenet, în direct pe Instagram şi pe Facebook, profitând de ocazie pentru a solicita donaţii pentru teatre şi orchestre.
"Muzica va veni la tine"
În Franţa, violonistul Renaud Capuçon a transmit duminică pe Twitter o înregistrare video în timp ce interpreta o melodie de Dvorak, folosind aplicaţia NomadPlay, ce permite unui instrumentist să fie acompaniat de o orchestră.
"Dacă tu nu vii la muzică, vine muzica la tine" este sloganul lansat de Filarmonica din Paris, care aminteşte că, prin "trusa de supravieţuire muzicală", toate concertele sale vechi sunt disponibile pe aplicaţia sa "PhilharmonieLive", alături de alte seturi de melodii şi de o vizită virtuală la muzeul său, disponibilă pe site-ul instituţiei.
Opera din Paris, care se confruntă cu un sezon "negru", după o grevă istorică la care se adaugă închiderea recentă, a indicat pentru AFP că va înfiinţa un program de transmisiuni gratuite de operă şi balet, pe site-ul său şi în colaborare cu Culturebox. De marţi, va fi lansată online noua producţie a operei "Manon", care a supravieţuit cu greu după premiera de la începutul lunii martie.
Luni este rândul Metropolitan Opera din New York să retransmită producţii gratuite pe site-ul său. "Dorim să oferim consolare lirică tuturor fanilor operei în aceste momente extraordinar de dificile", a declarat directorul general, Peter Gelb, într-un mesaj.
Operele din Viena şi München au procedat la fel, iar cea din Stockholm a transmis în direct opera "Walkiria", de Wagner, timp de cinci ore (cu pauze).
Filarmonica din Berlin, cea mai prestigioasă orchestră din lume, a deschis "balul", oferind acces gratuit timp de o lună la sala digitală de concerte "Digital Concert Hall", de obicei contracost.
"Catedrala artelor performative arde''
Opera Regală de la Versailles a oferit un moment emoţionant sâmbătă. Enrique Thérain, delegatul general al orchestrei "Les Sičcles", al cărei dirijor este François-Xavier Roth, aproape a izbucnit în lacrimi în timpul unui interviu acordat pe parcursul unei pauze din timpul concertului. "Notre-Dame de Paris a ars recent. Astăzi, catedrala artelor performative este cea care arde'', a spus el.
Potrivit lui Thérain, impactul este "cataclismic pentru toţi muzicienii plătiţi pe proiect şi pentru angajatorii lor", precum şi pentru "ansamblurile nepermanente, care nu beneficiază de subvenţii", el amintind că, în caz de forţă majoră, "contractele se anulează", iar artiştii nu sunt remuneraţi.
Opera Regală de la Versailles continuă spectacolele online
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

16
Cele mai vechi zaruri din lume au fost inventate de popoarele indigene americane acum 12.000 de ani
16

10
Grecia vrea să interzică rețelele de socializare pentru copiii sub 15 ani
10

40
Geanta unică din colagen de dinozaur, scoasă la licitație pentru peste 500.000 de dolari
40

96
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
96

14
Regizorul sud-coreean Bong Joon-ho revine cu un film de animație în 2027
14

55
Astronauții Artemis, dezamăgiți că nu pot face poze reușite. De ce nu funcționează iPhone-urile în spațiu
55

54
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
54

15
Patriarhul Daniel: Familia creștină trebuie apărată în fața 'modelelor' străine de valorile creştine
15

26
Ministrul Culturii transmite mulțumiri Olandei pentru recuperarea Coifului de la Coţofeneşti
26

19
Poluarea cu medicamente afectează comportamentul peștilor
19

41
Ce destinație aleg turiștii pentru vacanța de Paște. În vremuri de război, siguranța primează
41

20
John Travolta debutează ca regizor la Cannes cu un film despre copilărie și aviație
20

29
Noi reguli în Brazilia: cuplurile care divorțează pot avea custodie comună pentru animalele de companie
29
















Comentează