Teatrul de Operă din Roma îşi redeschide miercuri porţile, după ce a fost închis timp de şase luni în contextul pandemiei de coronavirus, cu un concert simfonic dedicat lui Giuseppe Verdi şi o amplă mobilizare a fanilor, care au epuizat în 24 de ore cele 500 de bilete disponibile, relatează EFE potrivit news.ro.
"Este un semnal frumos pentru viitorul Teatrului", a declarat superintendentul Teatrului de Operă din Roma, Carlo Fuortes.
El a elogiat totodată "entuziasmul publicului" faţă de iniţiativa de a pune în vânzare bilete la un preţ special de 10 euro, iniţiativă care a fost "foarte bine" primită.
Italia a început de lunea trecută, în contextul ameliorării datelor epidemiologice ale pandemiei, o redeschidere treptată a unor sectoare care de mai multe luni erau puternic restricţionate, precum cultura, în condiţiile în care sălile de cinema şi de teatru au fost închise din octombrie anul trecut.
La rândul său, teatrul La Scala din Milano a anunţat că se va redeschide publicului la 11 mai cu un concert dirijat de Riccardo Muti.
Miercuri, Orchestra Operei din Roma, sub conducerea maestrului Michele Mariotti, va interpreta un program dedicat în întregime lui Verdi, compus din fragmente "dansabile" din operele "Macbeth", "Don Carlos" şi "I vespri siciliani", a informat teatrul într-un comunicat.
"În sfârşit vom putea redeschide publicului teatrul nostru cu un concert vesel dirijat de Michele Mariotti cu muzică de dans din unele din cele mai mari opere ale lui Verdi", a asigurat Fuortes, care a subliniat că vor încerca să "transforme paralizia pandemiei în vitalitate".
Concertul, cu durata de o oră, va începe la 20:30 ora locală şi va fi transmis în direct de postul Rai Radio 3.
Opera din Roma se redeschide cu un concert dedicat lui Verdi - Biletele au fost epuizate
București
9°C
Articole Similare

23
Cercetătorii australieni au descoperit 110 specii marine noi în adâncurile Mării Coralilor
23

11
Catedrala ortodoxă rusă din Teheran, avariată în urma unor atacuri aeriene
11

1.512
Pe Lună se află resursa la care râvnesc toți. O fărâmă din ea ajunge la milioane de euro
1.512

16
Muzeul Luvru rămâne cel mai vizitat muzeu din lume, concurenţa venind din Orientul Mijlociu şi Asia în 2025
16

20
Comedia de epocă 'La Venus Electrique' va deschide Festivalul de Film de la Cannes
20

31
Volodimir Zelenski și poporul ucrainean, nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace 2026
31

9
Cei mai buni ciocolatieri belgieni își prezintă creațiile într-o expoziție de artă comestibilă cu tematică de Paşte
9

66
Cei 12 pași ai misiunii Artemis 2: Drumul echipajului NASA către Lună și înapoi
66

77
Sfârșit de drum pentru balena cu cocoașă: Autoritățile germane renunță la încercările de salvare
77

8
Orchestra Anima susține un concert de Paște la Catedrala 'Sfântul Iosif' din București
8

16
Spectacolul 'Ceasu' şi cămaşa miresii' va avea premiera la Sala Pictura a Teatrului Naţional Bucureşti
16

16
UNITER lansează campania 'Inside/Outside' pentru Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România
16

9
Patruzeci de preoţi participă la Pelerinajul de Florii în Iaşi
9
















Comentează