Rusia şi-a exercitat sâmbătă dreptul de veto, în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, împotriva unui proiect de rezoluţie propus de Franţa, transmit agenţiile de presă internaţionale. Textul făcea apel la un armistiţiu imediat în Siria şi la încetarea loviturilor aeriene şi a zborurilor militare la Alep.
Ambasadorul Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin, avertizase încă de vineri că "nu vede cum" ar putea lăsa să treacă rezoluţia propusă de Franţa.
Consiliul de Securitate urma să dezbată sâmbătă şi un proiect de rezoluţie introdus de Rusia, tot privind situaţia din Siria. Versiunea rusă, obţinută vineri de AFP, cere "încetarea imediată a ostilităţilor, în special la Alep" şi solicită tuturor părţilor să permită accesul ajutoarelor umanitare, dar nu menţionează explicit operaţiunile aeriene. Ambasadorul britanic la Naţiunile Unite, Matthew Rycroft, a respins în aceeaşi zi propunerea Moscovei, afirmând că intenţia demersului este "de a deturna în mod cinic atenţia de la necesitatea încetării bombardamentelor asupra Alepului". AGERPRES
ONU: Rusia îşi exercită dreptul de veto împotriva unui proiect francez de rezoluţie a CS al ONU
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.048
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
1.048

800
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
800

406
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
406

197
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
197

940
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
940

452
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
452

84
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
84

59
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
59

804
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
804

1.053
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
1.053

62
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
62

994
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
994

850
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
850
















Comentează