Respingerea de către Italia a navei cu migranţi reprezintă un mod de abordare ''ruşinos'', dar responsabilitatea revine Europei ca întreg, a afirmat miercuri Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, într-o declaraţie pentru Reuters, preluată de Agerpres.
''Este ruşinos. Ca european am simţit ruşine, ruşine că o navă a stat şi încă stă în Marea Mediterană şi timp de câteva zile nimeni nu a vrut să-i primească pe aceşti oameni'', a afirmat responsabilul ONU.
''Este foarte clar că Europa trebuie să-şi reformeze sistemul în materie de azil în mod colectiv. Există o mare rezistenţă la aceasta, dar altă cale nu există'', a opinat Filippo Grandi.
Italia şi Malta au refuzat să primească nava Aquarius (închiriată de ONG-ul francez SOS Mediterana) cu 629 de migranţi la bord, salvaţi în weekend în largul coastei libiene. După trei zile în care nava a fost în stand-by, Spania a acceptat luni ca migranţii să debarce pe teritoriul său.
Nava Aquarius a salvat sâmbătă 629 de migranţi, între care 123 de minori neînsoţiţi, 11 copii mici şi şapte femei însărcinate în largul coastelor Libiei.
ONU: 'Modul ruşinos în care a fost tratată nava cu migranţi demonstrează necesitatea unei reforme în materie de azil în UE'
București
10°C
Articole Similare

1.062
La limita declanșării: Cât de aproape a fost Iranul de un atac devastator al americanilor
1.062

2.004
Viktor Orban recunoaște convorbirea cu Putin și îl atacă pe premierul polonez: "Tu ce ai făcut pentru pace?"
2.004

52
Lidera opoziției din Taiwan: Sper că vizita în China va semăna „semințele păcii”
52

8.890
Benjamin Netanyahu, pus la zid după armistițiul cu Iranul: 'Nu a existat niciodată un dezastru politic mai mare în întreaga noastră istorie'
8.890

2.057
VIDEO Pace pe jumătate în Orientul Mijlociu. Israelul continuă ofensiva în Liban: cel puțin 8 morți și mai mulți răniți
2.057

139
Premierul britanic, Keir Starmer, se deplasează în Golful Persic
139

3.638
VIDEO NASA publică imagini extrem de spectaculoase: Cum arată, de fapt, partea ascunsă a Lunii și cum se vede Pământul privit de pe Lună
3.638

272
Democrații au cerut demiterea lui Donald Trump, după ce președintele a amenințat că va comite crime de război în Iran
272

69
Atacuri aeriene rusești asupra regiunii Zaporijia din Ucraina - O persoană a murit
69

116
Mai mulți lideri au salutat acordul de încetare temporară a focului între Statele Unite şi Iran
116

6.592
Iranul ironizează armistițiul acceptat de Trump: 'O retragere umilitoare'
6.592

6.683
Impact instant asupra prețurilor petrolului, după ce SUA și Iranul au anunțat un armistițiu și redeschiderea Strâmtorii Ormuz
6.683

6.932
Donald Trump jubilează și anunță că americanii vor rămâne o perioadă în Strâmtoarea Ormuz: Este o zi mare pentru pacea mondială!
6.932
















Comentează