Consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu consideră că în condiţiile în care România va beneficia până în 2027 de cea mai mare sumă obţinută vreodată din finanţări europene, capacitatea ţării noastre de a absorbi fondurile europene devine factorul esenţial al creşterii economice în anii următori.
"Trebuie să alegem corect modelul de dezvoltare al României, care are nevoie de investiţii (...). România va beneficia până în 2027 de cea mai mare sumă obţinută vreodată din finanţări europene: 22,2 miliarde de euro din PNRR, 30 de miliarde de euro prin intermediul programelor operaţionale, la care se adaugă şi alte finanţări specifice de mai multe miliarde de euro. În aceste condiţii, capacitatea României de a absorbi fondurile europene devine factorul esenţial al creşterii noastre economice în anii următori. Întărirea capacităţii administrative credem că este factorul cheie de care depinde implementarea eficientă şi la timp a proiectelor de investiţii pe care ni le propunem", a afirmat Marinescu, joi, la Forumul Capitalului Românesc, conform AGERPRES.
Potrivit acestuia, una dintre cele mai dure provocări este cea cantitativă, deoarece ea "decurge din implementarea unui volum de investiţii fără precedent, care este comprimat într-un interval de 5-6 ani".
"Pentru anul 2022 este esenţial să avem un buget solid, credibil, care să ofere încredere mediului investiţional şi care să sprijine stabilitatea financiară de care România are atâta nevoie în această perioadă. Trebuie să ţintim ambiţios, însă credibil, creşterea ponderii în PIB a veniturilor fiscale, fără de care consolidarea finanţelor publice în următorii ani va fi o sarcină extrem de dificilă. Rămân în continuare problematice deficitele externe, care se adâncesc, din păcate, în cifre record. (...) În ultimii ani, cele mai mari deficite se acumulează pentru produsele chimice şi pentru produsele alimentare (...), care reprezintă, cumulat, cam 50% din deficitul comercial al României", a adăugat Marinescu.
Consilierul prezidenţial susţine că "potenţialul local trebuie valorificat mai bine" şi că "România s-ar putea transforma dintr-un exportator de materie primă agricolă într-un producător consistent de valoare adăugată".
"Consider că trebuie să ne uităm cât se poate de atent la oportunităţile de export, în condiţiile în care, de exemplu, între primii 500 de exportatori se regăsesc doar 68 de companii cu capital românesc. În acest sens, e mai necesară ca oricând o strategie pragmatică de promovare şi de creştere a exporturilor", a punctat Marinescu.
Referindu-se la exodul forţei de muncă, Marinescu a evidenţiat că, în prezent, "în afara României se află încă o Românie, ajunsă deja la a doua generaţie, în condiţiile în care economia noastră se confruntă cu un acut deficit de capital uman".
"Trebuia să ne gândim cum putem readuce, înapoi în ţară, acest capital uman românesc, care este în opinia mea cea mai valoroasă componentă a capitalului românesc. Trebuie să fim însă convinşi că şi în România se poate. Avem numeroase exemple de întreprinzători români care conduc afaceri de succes, care dezvoltă capitalul românesc prin informaţii, prin progres tehnologic. Însă, capitalul autohton nu se poate dezvolta în izolare, motiv pentru care trebuie să beneficiem în continuare de investiţii străine cât mai consistente (...) pentru că acestea reprezintă un factor important de consolidare a capitalului românesc. Ne dorim ca poveştile de succes ale întreprinzătorilor români să se înmulţească, pentru ca tot mai mulţi întreprinzători tineri să ia exemplu ce se poate face în România, cu o idee bună, cu puţin curaj, cu multă determinare şi asta pentru a a fi clar că şi în România se poate", a transmis Marinescu.
Omul lui Iohannis, anunț uriaș: România va beneficia de cea mai mare finanţare europeană obţinută vreodată
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

873
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
873

846
VIDEO Victor Ciutacu îi face praf pe Vlad Voiculescu și Florin Cîțu, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: DNA nu a mai mișcat nimic în dosarul cu vaccinuri
846

1.400
Dacia vrea să lanseze un model care costă doar 6.000 de euro. Este prima dată în 20 de ani când se întâmplă așa ceva
1.400

2.761
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
2.761

3.334
Varianta apariției unui partid-surpriză în Parlament (surse)
3.334

1.460
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
1.460

6.426
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
6.426

2.333
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
2.333

1.576
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
1.576

1.795
Incident în timpul ședinței CGMB! Un pompier a leșinat pe holurile Primăriei Capitalei
1.795

3.841
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
3.841

4.633
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
4.633

4.020
Marcel Ciolacu atacă PNL și USR după procesul cu Pfizer: „Așa îl ajută pe Marele Conducător Bolojan să reducă deficitul”
4.020
















Comentează