Întrucât copiii şi adolescenţii prezintă un risc mai redus de a dezvolta forme severe de COVID-19, statele ar trebui să prioritizeze vaccinarea adulţilor şi partajarea dozelor de vaccin în cadrul mecanismului COVAX pentru a ajunge în ţările mai sărace, a precizat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) într-un document care cuprinde reglementări provizorii privind vaccinarea copiilor şi adolescenţilor, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Câteva cazuri rare de inflamaţie la nivelul inimii, afecţiune denumită miocardită, au fost raportate la bărbaţi tineri cărora le-au fost administrate vaccinuri pe baza tehnologiei ARN mesager - produse de Pfizer BioNtech şi Moderna -, însă a fost vorba în general de forme uşoare, care au răspuns la tratament, a mai spus organizaţia.
Deşi riscul nu a fost complet stabilit, este mai mic decât riscul miocarditei asociate cu infecţia SARS-CoV-2, potrivit OMS.
Reglementările provizorii ale OMS au fost publicate în contextul în care mai multe agenţii de reglementare autorizează utilizarea anumitor vaccinuri în cazul copiilor, printre care agenţii din Statele Unite, China, Uniunea Europeană, India, Israel şi, cel mai recent, săptămâna trecută, Canada.
''Întrucât copiii şi adolescenţii au tendinţa de a prezenta forme mai uşoare de boală în comparaţie cu adulţii, cu excepţia cazurilor când se află într-un grup cu risc crescut pentru forme severe de COVID-19, este mai puţin urgent să-i vaccinăm pe aceştia în comparaţie cu persoanele vârstnice, cele cu boli cronice şi angajaţii din domeniul sanitar'', a precizat OMS.
Copiii se pot confrunta cu ''long COVID-19'', care presupune simptome prelungite, dar situaţii de acest fel sunt încă în curs de investigare, a mai precizat agenţia sanitară.
Printre factorii de risc pentru formele severe de COVID-19 la copiii se numără: vârsta mai mare, obezitate, probleme medicale preexistente cum ar fi diabet de tip 2, astm şi boli cardiace, se mai spune în document.
Continuarea educaţiei pentru toţi copiii de vârstă şcolară ar trebui să fie o prioritate importantă pe perioada pandemiei, deşi măsuri pentru reducerea transmiterii ar putea fi necesare în şcoli, a mai precizat OMS.
În contextul constrângerilor privind rezervele de vaccinuri, campaniile de vaccinare ar trebui să se concentreze pe protejarea grupelor cu risc ridicat de spitalizare şi deces, spune OMS.
''Întrucât multe regiuni din lume se confruntă cu un deficit de vaccinuri, ţările cu o acoperire ridicată în rândul grupelor de risc ar trebui să prioritizeze partajarea globală a serurilor anti-COVID-19 înaintea vaccinării copiilor, adolescenţilor'', se mai precizează în document.
OMS lansează un nou apel împotriva vaccinării copiilor și adolescenților: Fac forme ușoare de COVID-19, vaccinurile ar trebui să ajungă în țările sărace
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

273
Avocatul lui Cristian Anton acuză „judecata publică” și pune sub semnul întrebării imparțialitatea instanței: „Scopul este compromiterea iremediabilă a persoanei”
273

1.860
Bubuie scandalul Pfizer: plângere la DNA împotriva fostului ministru PSD al Sănătății, Alexandru Rafila
1.860

2.222
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
2.222

2.877
VIDEO Moment jenant în Senat: Vasile Blaga, surprins înjurând după scandalul pe legea violenței pe stadioane. „Ai belit p... acuma”
2.877

3.174
Reorganizarea lui Ciprian Ciucu la Primăria Capitalei a fost votată! Se desființează o singură direcție, anunță primarul
3.174

1.752
ALERTĂ hidrologică! INHGA a emis Cod portocaliu de inundații în 5 județe din țară și Cod galben în 17 județe (HARTA)
1.752

4.243
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
4.243

2.504
VIDEO Victor Ciutacu îi face praf pe Vlad Voiculescu și Florin Cîțu, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: DNA nu a mai mișcat nimic în dosarul cu vaccinuri
2.504

3.041
Dacia vrea să lanseze un model care costă doar 6.000 de euro. Este prima dată în 20 de ani când se întâmplă așa ceva
3.041

4.766
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
4.766

4.965
Varianta apariției unui partid-surpriză în Parlament (surse)
4.965

2.002
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.002

8.541
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
8.541
















Comentează