Olivier Faure a fost reales sâmbătă în fruntea Partidului socialist francez, în deschiderea celui de al 79-lea congres al formaţiunii, urmând probabil ca Anne Hidalgo, primarul Parisului, să fie desemnată candidată la alegerile prezidenţiale din 2022, relatează AFP potrivit Agerpres.
Olivier Faure, de 53 de ani, deputat în departamentul Seine-et-Marne, în regiunea pariziană, care a preluat conducerea partidului în 2018, a avut o singură contracandidată, primarul din Vaulx-en-Velin (în apropiere de Lyon), Helene Geoffroy. El a obţinut 73,49% din voturi, faţă de 26,52% contracandidata sa.
Aproape 22.000 de membri la zi plătitori de cotizaţie au participat la acest scrutin. Această realegere a fost o formalitate, având în vedere adoptarea cu 72%, săptămâna trecută, a textului de orientare a prim-secretarului partidului.
Congresul PS, care se desfăşoară sâmbătă şi duminică la Villeurbanne, în apropiere de Lyon, urmează să valideze proiectul lui Olivier Faure pentru alegerile prezidenţiale din aprilie 2022.
Olivier Faure susţine candidatura primarului din Paris, Anne Hidalgo, care va trebui totuşi să se supună unui vot intern al partidului, la o dată încă necunoscută.
Modalitatea de derulare a acestui vot de desemnare a candidatului socialist la alegerile prezidenţiale urmează a fi decisă în cadrul congresului, care se va încheia duminică la Villeurbanne.
Anne Hidalgo, de 62 de ani, aflată într-o deplasare de campanie şi care nu participă la congresul partidului, s-a declarat "foarte mulţumită" de victoria lui Olivier Faure, pentru care a votat.
Primar al Parisului din 2014 şi confortabil realeasă în 2020, ea a afirmat cu doar un an în urmă că nu are nicio ambiţie prezidenţială, după care s-a lansat în cursa pentru palatul Elysée în septembrie, în special sub presiunea PS.
Anne Hidalgo este creditată în sondaje cu 7% din sufragii, mult în urma lui Emmanuel Macron, care încă nu şi-a anunţat oficial candidatura, a liderei extremei drepte, Marine Le Pen, a candidatului dreptei, care nu a fost încă decis, şi a liderului stângii radicale, Jean-Luc Mélenchon.
Olivier Faure, reales în fruntea Partidului Socialist Francez
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

3.210
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.210

4.687
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
4.687

2.190
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
2.190

3.627
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.627

162
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
162

2.496
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.496

9.036
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
9.036

201
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
201

180
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
180

1.956
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.956

2.596
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.596

190
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
190

76
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
76
















Comentează