Talibanii au afirmat vineri că au capturat cel mai important punct de trecere a frontierei de la graniţa afgano-iraniană, Islam Qala, situat în provincia Herat (vest), în timp ce ofensiva insurgenţilor continuă în Afganistan, informează AFP, potrivit Agerpres.
"Punctul de trecere a frontierei Islam Qala se află complet sub controlul nostru şi îl vom repune în activitate astăzi", a anunţat Zabihullah Mujahid, purtător de cuvânt al talibanilor, pentru agenţia de presă franceză.
Islam Qala este unul dintre cele mai importante puncte de trecere a frontierei dintre Afganistan şi Iran, pe unde tranzitează cea mai mare parte a comerţului legal între cele două ţări.
Recent, Kabulul a primit o exceptare din partea Washingtonului care îi permite să importe benzină şi gaz din Iran, în pofida sancţiunilor americane.
Acesta este al doilea punct important de trecere a frontierei asupra căruia talibanii şi-au impus controlul de la începutul ofensivei lor fulgerătoare, la începutul lui mai, în timp ce americanii au demarat ultima fază pentru retragerea lor din Afganistan.
Retragerea trupelor americane din Afganistan se va încheia pe 31 august, a anunţat joi preşedintele SUA, Joe Biden, dând asigurări că americanii 'şi-au atins obiectivele' în această ţară, şi anume lupta împotriva ameninţării teroriste. Într-un discurs dedicat retragerii definitive a trupelor americane, preşedintele a dat asigurări că 'nu este inevitabil' ca Afganistanul să cadă în mâinile talibanilor.
Luna trecută, insurgenţii au capturat Shir Khan Bandar, principalul punct de trecere a frontierei dintre Afganistan şi Tadjikistan. Circa 1.000 de soldaţi afgani au fost nevoiţi să se refugieze în Tadjikistan după lupte intense.
Ofensiva talibanilor continuă - Insurgenții proclamă o mare victorie la frontiera cu Iranul
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

13
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
13

20
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
20

196
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
196

387
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
387

26
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
26

419
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
419

362
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
362

515
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
515

672
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
672

1.102
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.102

61
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
61

850
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
850

39
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
39
















Comentează