"Păzitul fântânilor", "Bradurile", "Botezul cailor" sau "Mersul cu urâţii" sunt obiceiuri care se mai păstrează în unele comune din judeţul Dolj de Bobotează şi Sfântul Ioan, când se încheie perioada sărbătorilor de iarnă, deşi sunt tot mai puţin tineri în sate care să le practice, potrivit Agerpres.
Şefa Secţiei de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale din cadrul Centrului pentru Cultură şi Artă Dolj, Amelia Etegan, a declarat pentru AGERPRES că "Botezatul cailor" este un obicei care se mai păstrează în Băileşti şi comuna Moţăţei, de Boboteaza, când se slujeşte în biserică Agheasma mare.
"De Bobotează fiecare creştin merge la biserică de unde se întoarce cu Agheasma mare, apă sfinţită pentru binele omului şi al casei sale şi cu care stropeşte în casă, în gospodărie pentru alungarea relelor, a duhurilor rele. Apoi stropeşte păsările şi animalele pentru spor, stropeşte pomii şi via pentru rod bogat. În unele localităţi, cum este de pildă la Moţăţei sau Băileşti, localnicii duc la biserică şi caii frumos ţesălaţi şi împodobiţi cu panglici şi ciucuri coloraţi, care, după slujbă, sunt stropiţi cu Agheasmă Mare de preot, obiceiul fiind cunoscut sub numele de 'Botezatul cailor'. După ce au fost 'botezaţi', este organizată câte o întrecere hipică. În felul acesta, proprietarii de caii arată cât de bine şi-au îngrijit animalele pe timpul iernii. Din păcate, azi sunt tot mai puţini tineri proprietari de animale care mai participă la aceste întreceri", a declarat Amelia Etegan.
În noaptea de Bobotează spre Sf. Ioan, în satele din sudul zonei etnografice Dolj întâlnim "Păzitul fântânilor", unul dintre obiceiurile de peste an, cu dată fixă. Acesta se practică în localităţile Poiana Mare, Desa, Negoi, Dobridor, Moţăţei, Maglavit, Unirea (Risipiţi), Ciupercenii Noi, Galiciuica, Caraula.
"Înainte vreme, la păzitul fântânilor luau parte numai tinerii între 16 şi 20 de ani. Acum ceva ani participau copii, tineri şi bătrâni. De ceva vreme au început să participe şi femeile, fiindcă nu mai erau tineri. Începând din după-amiaza zilei de 6 ianuarie (Boboteaza), fântânile de pe orice uliţă erau împodobite cu papură, stuf, crengi, peşchire, velinţe, chilimuri. Se aduceau paie, stuf, lemne pentru foc, frigări pentru petrecerea din timpul nopţii păzitului. Fântâna era păzită toată noaptea pentru a nu veni cineva 'să spurce' apa. 'Spurcatul' apei în mod simbolic cu tărâţe de grâu sau de porumb, paie, pleavă constituia proba la care bătrânii satelor îi supuneau pe cei tineri. Toată noaptea, lângă fântâni se făcea un foc mare, se fierbea ţuică, se frigeau carnea şi cârnaţii aduşi de fiecare flăcău. Acolo unde mai ştia cineva să cânte se auzea câte un caval, fluier sau cimpoi, iar flăcăii încingeau hora în jurul focului şi al fântânii. Acum obiceiul se mai practică, dar nu mai are amploarea de altădată. Cântatul din fluier, caval sau cimpoi se mai aude rareori, dar în general locul lui a fost luat de muzica de tot felul, dată la maximum", spune Amelia Etegan.
Cei care erau surprinşi dormind erau pedepsiţi: li se mânjea faţa cu funingine, li se punea cenuşă sau apă în buzunare, cărbuni aprinşi în mână sau alte pedepse.
"Uneori, pentru mai multă siguranţă, fântânile erau ferecate. Dacă totuşi fântâna era 'spurcată' de vreun bătrân care reuşea să se furişeze, tinerii trebuiau să o cureţe până la 'ziuă' pentru ca dimineaţa apa să fie curată, iar în zorii zilei de 7 ianuarie, adică de Sf. Ioan, tinerii se împărţeau în grupuri, luau apă curată din fântânile păzite peste noapte şi plecau pe uliţele satului cu Iordănitul", afirmă Etegan.
Cu găletuşe pline cu apă luată din fântânile păzite în care se punea agheasmă şi un buchet de busuioc, tinerii pornesc în ziua de Sfântul Ioan la casele gospodarilor, în primul rând pe la cei care poartă numele de Ion sau Ioana, cu derivatele lui, apoi din casă în casă, toarnă de trei ori apă în mână la fiecare membru al familiei vizitate pentru a se spăla pe faţă şi cu smocul de busuioc îi stropesc pe toţi urându-le: "Să trăiască, Sfinte Ioane! Să fiţi sănătoşi! S-aveţi un an bogat! La mulţi ani!". Dacă gazda doreşte, "iordănitorii" stropesc şi animalele şi păsările pentru spor, dar şi pomii pentru rod bogat în anul care tocmai a început. Pentru aceste urări gospodarii îi răsplătesc pe "iordănitori" cu cozonac, vin, cârnaţi sau bani.
"În comuna Ghindeni, specialiştii centrului nostru au descoperit un obicei de Sf. Ioan cu totul aparte, un 'iordănit' singular în zonă: tineri îmbrăcaţi în costume populare completate cu panglici multicolore, echipaţi cu ciomege frumos împodobite (precum căluşarii la Rusalii), însoţiţi de lăutari (mai nou, dotaţi cu staţie de amplificare instalată pe un autoturism), merg la fiecare familie care are fete de măritat. Aici sunt aşteptaţi cu o pâine coaptă în ţest sau cuptor, un cârnat şi o sticlă cu vin. Se încinge o horă în curtea fetei, în care se prind toţi cei de faţă, iar fata joacă în această horă pâinea pe care este aşezat cârnatul şi sticla cu vin, după care le dăruieşte vătafului cetei de 'iordănitori'. La finalul jocului, tinerii o invitau pe fată, dimpreună cu familia ei, să ia parte la hora satului ce se va desfăşura în centrul comunei", a mai spus şefa Secţiei de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Dolj.
Un alt obicei care se petrecea în comuna Ciupercenii Noi în dimineaţa zilei de Sf. Ioan îl reprezintă "Bradurile" frumos împodobite (de fapt, crengi de pom), pe care familiile celor morţi, care s-au numit Ion, Ioana, le duc dimineaţa devreme la cimitir, la mormintele celor pomeniţi, le aşază lângă crucile acestora, aprind lumânări şi dau pomană în amintirea lor.
Sărbătorile de iarnă se încheie odată cu Sf. Ioan în majoritatea satelor judeţului Dolj, numai la Caraula, obiceiul "Mersul cu urâţii" încheie sărbătorile pe data de 8 ianuarie, când "mascaţi", împreună cu lăutarii satului, merg pe la casele oamenilor spre a alunga spiritele rele pentru ferirea de rău pe întregul an a familiilor vizitate.
"În această zi, tinerii care au păzit fântânile şi au mers apoi cu Iordănitul se îmbracă în nişte costume speciale, iar pe cap îşi pun fel şi fel de măşti, se deghizează în aşa fel încât să nu fie recunoscuţi, se fac 'urâţi' şi pleacă din casă în casă, alungând spiritele rele şi speriindu-i pe cei mici. De fapt, încercând să le dea o lecţie de curaj, pentru că cei curajoşi se lasă prinşi de 'urâţi', luaţi în braţe, încercând să ghicească cine se ascunde sub mască. Într-o veselie generală, muzica începe să cânte, se încinge hora în curte, iar gazda îi cinsteşte cu bucate şi vin, bucuroasă că a scăpat de duhurile rele", explică Amelia Etegan.
Comentează