Oamenii de ştiinţă din Santiago de Chile au descoperit în două specii de flori din Antarctica molecule care protejează aceste plante de efectele negative ale radiaţiei solare şi care ar putea fi utilizate la fabricarea unor produse precum cremele antisolare dar şi a substanţelor care protejează culturile vulnerabile la radiaţii, informează Reuters.
Cercetătorii de la Universitatea Santiago care analizau proprietăţile unor plante din Antarctica, cultivate într-un mediu controlat, au descoperit că speciile Colobanthus quitensis şi Deschampsia antarctica pot să tolereze concentraţii mari de radiaţie ultravioletă.
Potrivit British Antarctic Survey, acestea sunt singurele două plante cu flori descoperite în acea regiune acoperită de gheţuri polare, şi care cresc în zonele limitrofe ale regiunii, cu un climat uşor mai temperat. Însă modificările climatice şi topirea gheţurilor contribuie la mărirea arealului acestor plante, au precizat cercetătorii chilieni.
Savanţii au identificat un grup de molecule în aceste flori, în special în Colobanthus quitensis, care acţionează ca un filtru solar şi previn distrugerile cauzate de radiaţii, a explicat coordonatorul proiectului, Gustavo Zuniga.
Universitatea chiliană caută în prezent parteneri comerciali pentru a dezvolta o serie de produse benefice inspirate din acest studiu.
"(Moleculele) ar putea fi folosite în viitorul nu prea îndepărtat. De exemplu, pentru o cultură care nu tolerează creşterea nivelului de radiaţie, această informaţie genetică ar putea fi folosită pentru a face cultura să răspundă mai bine la un astfel de fenomen", a spus coordonatorul cercetării.
Creme naturale de protecţie solară ar putea fi de asemenea create, încorporând acele molecule pentru a proteja pielea umană de efectele negative ale radiaţiei ultraviolete.
Oamenii de știință au descoperit două plante care ne protejează de radiațiile solare
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

2.054
Se strânge șurubul în sistemul medical: Reguli mai stricte și control mai dur pentru asistenții medicali | DOCUMENT
2.054

48
Diana Gămulescu: Orice mamă ar trebui să plece din maternitate cu un carnet al prematurului
48

2.800
Scandal pe vaccinurile Pfizer - Vlad Voiculescu iese la rampă și răspunde acuzațiilor lansate de Alexandru Rogobete: 'Dacă ar fi fost ministru atunci, decizia tot la Cîțu ar fi fost'
2.800

17
Diana Gămulescu, preşedintele Asociaţiei Prematurilor: Rata prematurității rămâne ridicată în România
17

36
Spitalul de Recuperare Borșa primește finanțare de 4,2 milioane de euro
36

5.137
VIDEO Ministrul Sănătății, acuzații după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: 'Dozele de vaccin depășesc cu mult populația / Campania, un eșec'
5.137

3.808
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.808

1.604
Fostul ministru al Sănătăţii, după decizia în cazul Pfizer: România nu şi-a respectat contractul, nu a acceptat renegocierile care i-au fost propuse
1.604

6.287
BREAKING România pierde procesul cu Pfizer: Țara noastră trebuie să plătească 600.000.000 de euro, pentru dozele de vaccin împotriva Covid-19
6.287

114
Avertisment dur: sistemul de sănătate a fost gândit pentru o altă Românie
114

168
Studiu: Supraviețuitorii unui infarct ar putea să nu aibă nevoie de betablocante pe viață
168

42
Directorul general OMS: Trebuie să trecem de la tratament la prevenție
42

35
Ministrul Sănătății: România nu este mult sub media UE la numărul de medici
35
















Comentează