Oamenii de ştiinţă israelieni şi germani au descoperit modul în care unele dintre cele mai rapide stele din Univers ating viteze incredibile, a anunţat Institutul de Tehnologie din Israel (Technion) într-un comunicat de presă publicat duminică, informează Xinhua, potrivit Agerpres.
În noul studiu, publicat în revista Nature Astronomy, cercetătorii, folosind simulări computerizate 3D avansate, au descoperit că aceste stele hiperveloce, care sunt rămăşiţe stelare mici şi dense ce se deplasează cu viteze de peste 2.000 km/secundă, sunt lansate prin intermediul unor evenimente explozive numite detonaţii duble, precizează comunicatul difuzat de Technion.
Fenomenul apare atunci când două stele neobişnuite orbitează una în jurul celeilalte, iar explozia stelei mai grele aruncă în spaţiu, cu o viteză extraordinară, bucata rămasă din steaua mai uşoară, au explicat autorii studiului.
Studiul explică originea piticelor albe, stele fierbinţi şi cu luminozitate slabă, observate în regiunile exterioare ale galaxiei noastre, prezentând totodată o nouă perspectivă asupra unui tip rar de supernovă, cunoscut sub numele de "Tip Ia cu luminozitate slabă", care este important pentru măsurarea expansiunii Universului şi înţelegerea modului în care elementele chimice sunt create în galaxii, au adăugat cercetătorii.
Coordonată de dr. Hila Glanz de la Technion, echipa internaţională a realizat simulări hidrodinamice tridimensionale de ultimă generaţie ale unei fuziuni între două pitice albe hibride rare, bazate pe combinaţia heliu-carbon-oxigen, precizează comunicatul universităţii israeliene.
Rezultatele au dezvăluit o succesiune dramatică de evenimente: pe măsură ce steaua mai uşoară este parţial distrusă, steaua mai grea suferă o explozie cu dublă detonare, aruncând rămăşiţele supravieţuitoare ale companionului său în spaţiu la viteze hiperveloce ce depăşesc 2.000 de kilometri pe secundă - suficient de rapide pentru acele resturi să scape de atracţia gravitaţională a Căii Lactee.
"Este pentru prima dată când observăm o traiectorie clară în care resturile unei fuziuni de pitice albe pot fi lansate cu hipervelocitate, cu proprietăţi care corespund piticelor albe fierbinţi şi cu luminozitate slabă, pe care le observăm în halou. Acest lucru rezolvă misterul originii acestor stele fugare şi deschide, de asemenea, o nouă cale de cercetare pentru supernovele speciale de tip Ia cu luminozitate slabă", a declarat cercetătoarea Hila Glanz.
Spre deosebire de scenariile propuse anterior, noul model ţine cont atât de vitezele extreme, cât şi de temperaturile şi luminozitatea neobişnuite ale piticelor albe cu hipervelocitate (HVWS) cunoscute, precum stelele J0546 şi J0927. De asemenea, oferă informaţii despre exploziile termonucleare subluminice, care sunt instrumente cruciale pentru măsurarea expansiunii Universului şi pentru înţelegerea modului în care se formează elementele chimice în galaxii.
"Această descoperire nu numai că ne ajută să înţelegem stelele hiperveloce, ci ne oferă şi o perspectivă asupra unor noi tipuri de explozii stelare", a declarat Hagai Perets, coautor al studiului şi profesor la Technion.
Studiul a fost realizat de cercetători de la Technion, Universitatea Potsdam şi Institutul Max Planck pentru Astrofizică din Germania, combinând simulări de înaltă performanţă cu noi modele teoretice.
Cercetarea are implicaţii importante pentru viitoarele studii privind tranzitul astronomic şi pentru publicarea datelor obţinute de telescopul spaţial Gaia, care ar putea dezvălui mai multe dintre aceste "proiectile" stelare insesizabile care zboară prin galaxia noastră.
Oamenii de ştiinţă au descoperit originea explozivă a celor mai rapide stele din Univers
Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 01-09-2025
Articole Similare

587
Ianuarie, luna marilor sărbători ortodoxe. Zilele cu cruce roșie și sfinții prăznuiți la început de an
587

37
Netflix deschide anul cu finalul „Stranger Things” și premierele „Bridgerton 4” și „The Rip”
37

4.031
Ieșire explozivă a lui Donald Trump: familia Clooney, luată în râs, Franţa făcută praf pe tema imigraţiei
4.031

388
Redacția stiripesurse.ro vă urează un An Nou fericit!
388

156
Jacqueline de Ribes, stilista apreciată la nivel internațional, a încetat din viață la 96 de ani
156

59
Cum a spus lumea 'la revedere' anului 2025: artificii, tradiții nebune și băi în apă înghețată
59

64
Circulația feroviară către Machu Picchu, reluată în urma unui accident mortal
64

437
Întrebările pe care să ți le pui la final de an. O privire asupra anului trecut pentru un început mai bun
437

47
Cel mai recent album Astérix, succes răsunător în Franţa: peste 1,65 milioane de exemplare vândute
47

88
Mesaj de îngrijorare transmis de Papa Leon al XIV-lea înainte de 2026
88

81
Regina Camilla a fost agresată în adolescenţă de un bărbat, într-un tren
81

10.004
Mesajele cu care nu vei da greș în noaptea de Revelion: De la urări sincere la glume savuroase
10.004

28
Un tablou Picasso de peste un milioan de euro poate fi câștigat cu doar 100 de euro
28

















Comentează