O relicvă a Sfântului Vincenţiu de Paul, furată dintr-o biserică din Paris

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 09-03-2026 22:06

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/romanianorthodoxyinjapan

O relicvă religioasă importantă a fost furată sâmbătă din Biserica Sfântul Vincenţiu de Paul din Paris, a dezvăluit duminică o sursă din Poliţia franceză, informează AFP, potrivit Agerpres.

Relicva sacră este o bucată de ţesătură din tunica preotului Vincenţiu de Paul (1581-1660), care este venerat ca sfânt în Biserica Catolică şi Biserica Anglicană, după ce a fost canonizat în anul 1737. Ea era aşezată pe un mic suport într-o cutie de sticlă, pentru a fi văzută de public, a adăugat aceeaşi sursă.

Furtul a fost constatat abia spre sfârşitul zilei de sâmbătă de administratorul bisericii, care a depus o plângere la Poliţie.

Niciun element ce ar permite identificarea eventualului hoţ nu a fost depistat în acest stadiu al anchetei.

În timpul slujbei de duminică dimineaţă, "preotul le-a vorbit enoriaşilor despre marea lui durere: că o biserică a fost teatrul unui jaf, iar asta este ceva foarte dureros", a transmis către AFP Parohia Sfântul Vincenţiu de Paul.

"Este o relicvă evident importantă. Sfântul Vincenţiu de Paul a trăit pe teritoriul comunei noastre în secolul al XVII-lea, el a făcut foarte mult bine şi se afla în slujba săracilor", au adăugat reprezentanţii aceleiaşi parohii.

Furtul pare să fi avut loc în timpul programului de funcţionare al bisericii. Însă, "deoarece biserica este un loc de întâlnire cu Dumnezeu, în acest stadiu nu se pune problema" de a restricţiona accesul, a adăugat parohia mai sus menţionată.

Preotul local nu doreşte să facă declaraţii suplimentare, însă a îndemnat la prudenţă cu privire la "natura exactă a relicvei", care ar putea fi clarificată mai detaliat luni, când accesul la arhive va deveni disponibil.

Google News
Comentează
București
Temperatură0°C
România
Vânt0km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri