Kievul protestează faţă de participarea Rusiei la Bienala de Artă de la Veneţia

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 09-03-2026 22:09

Article thumbnail

Sursă foto: instagram.com

Doi miniştri din Ucraina au formulat un protest comun faţă de planurile ce vizează redeschiderea pavilionului Rusiei la Bienala de Artă de la Veneţia, potrivit unei declaraţii ce a fost publicată duminică la Kiev, informează DPA, potrivit Agerpres.

Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiga, şi ministrul ucrainean al Culturii, Tetiana Berejna, consideră că admiterea artiştilor ruşi la evenimente internaţionale este inacceptabilă şi le-au cerut organizatorilor italieni să îşi reconsidere decizia.

În definitiv, organizatorii au condamnat agresiunea Moscovei la scurt timp după începerea războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei în urmă cu peste patru ani, au reamintit semnatarii protestului.

"Pentru noi, este de neînţeles motivul pentru care această poziţie se schimbă acum, când Rusia refuză să oprească războiul, respinge eforturile de pace şi dialogul şi, în schimb, continuă să se bazeze pe teroare şi pe atrocităţi", au adăugat ei.

"În astfel de condiţii, orice schimbări de politică şi atenuare a restricţiilor nu au o bază reală şi pot să transmită doar un mesaj periculos de sprijin pentru agresiune, de toleranţă faţă de crimele de război ale Rusiei şi de normalizare a politicii de genocid a ocupanţilor ruşi", se afirmă în aceeaşi declaraţie comună.

Cei doi miniştri ucraineni au mai spus că sectorul cultural trebuie protejat de propaganda de război, ceea ce înseamnă că nu există niciun motiv pentru ridicarea restricţiilor; mai degrabă, acest lucru ar putea transmite un semnal periculos de sprijinire a agresiunii.

Rusia a anunţat că va participa din nou la Bienala de la Veneţia în acest an şi că va expune în pavilionul său lucrări ale artiştilor locali.

Ca reacţie la acel anunţ, miniştrii ucraineni Sîbiga şi Berejna au declarat că directoarea desemnată a pavilionului Rusiei, Anastasia Karneieva, are legături cu industria de armament a ţării sale, iar ei consideră că acest lucru subliniază "faptul că cultura este inseparabilă de regimul militarist".

Bienala de Artă de la Veneţia, care se va desfăşura în acest an între 9 mai şi 22 noiembrie, este una dintre cele mai importante expoziţii de artă contemporană din lume.

Google News
Comentează
București
Temperatură0°C
România
Vânt0km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri