Autorităţile din Bergerac, capitala unei regiuni intens frecventată de turişti din sud-vestul Franţei, care îşi doreşte să fie "curată şi primitoare", au creat o amendă de până la 750 de euro pentru orice proprietar de câine care nu curăţă după animalul său în spaţiile publice, relatează luni AFP, citat de Agerpres.
"Persoanele acompaniate de un câine sunt obligate să ia măsuri de îndată, prin orice mijloace adecvate, pentru colectarea excrementelor animalului respectiv", pe străzi, în parcuri, grădini şi în alte spaţii publice, stipulează decretul municipal din 11 aprilie.
Amenda de 750 de euro este probabil cea mai mare din Franţa, potrivit deputatului Loic Dombreval, specialist în probleme legate de animale şi medic veterinar.
"Excrementele canine pot fi un adevărat flagel în unele oraşe, iar acest lucru ajunge să îi stigmatizeze pe câini şi pe proprietarii lor", a comentat el pentru AFP.
Potrivit primăriei din Bergerac, prin această măsură se doreşte să se "asigure siguranţa şi sănătatea publică".
Primăria impune, de asemenea, aducerea de către proprietarii de câini a "cel puţin două recipiente de colectare în timpul plimbărilor zilnice", sub ameninţarea unei amenzi de până la 38 de euro, având în vedere că astfel de recipiente sunt distribuite gratuit.
Situat la o distanţă de două ore cu maşina de Bordeaux, oraşul Bergerac, celebru pentru foie gras, trufe, castele şi podgorii precum Monbazillac, se bazează în mare parte pe turism.
O regiune din Franța frecventată de turişti a creat o amendă de până la 750 de euro pentru orice proprietar de câine care nu curăţă după aceștia
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
0

1
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
1

2.501
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.501

3.749
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
3.749

260
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
260

6.678
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
6.678

90
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
90

7.029
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
7.029

2.707
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
2.707

79
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
79

3.035
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
3.035

100
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
100

7.233
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
7.233
















Comentează