Municipalitatea din Bruxelles va redenumi joi o piaţă din oraş pentru a-i aduce un omagiu politicienei britanice laburiste Jo Cox, care a fost ucisă de un adept al supremaţiei albilor cu doar o săptămână înainte de referendumul privind Brexitul, relatează DPA preluată de Agerpres.
"Un gest minunat din partea primarului şi a oamenilor din Bruxelles", a postat soţul deputatei, Brendan Cox, pe Twitter joi dimineaţă.
Sora şi părinţii lui Jo Cox urmau să participe la ceremonia din capitala Belgiei, în cadrul campaniei oraşului de a numi mai multe spaţii publice după numele unor femei remarcabile.
"Părinţii mei şi cu mine suntem foarte încântaţi să participăm la inaugurarea pieţei Jo Cox şi suntem onoraţi că municipalitatea din Bruxelles a ales să o comemoreze pe Jo în acest mod", a precizat sora lui Jo, Kim Leadbeater, în cadrul unui comunicat transmis prin intermediul Fundaţiei Jo Cox.
"Ea a avut multe momente fericite trăind acolo şi şi-a făcut câteva prietenii profunde şi de durată", a adăugat Leadbeater.
Primarul din Bruxelles, Philippe Close, a declarat, potrivit fundaţiei, că schimbarea numelui unei pieţe pentru a o omagia pe Jo Cox este "o onoare pentru oraş".
"Implicarea sa în lupta pentru drepturile femeilor, în construcţia europeană şi dragostea ei pentru Bruxelles au fost absolut remarcabile", a adăugat Close.
Cox, deputată laburistă în vârstă de 41 de ani din comitatul Yorkshire, a fost împuşcată şi înjunghiată mortal în iunie 2016.
Agresorul ei, Thomas Mair, a fost găsit vinovat de crimă şi condamnat la închisoare pe viaţă. Judecătorul care a dat sentinţa a numit crima un act politic.
O piață din Bruxelles a fost redenumită în onoarea politicinei britanice Jo Cox, ucisă cu o săptămână înainte de Brexit
București
9°C
Articole Similare

29
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
29

154
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
154

4.387
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
4.387

2.350
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
2.350

558
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
558

4.031
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
4.031

8.816
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.816

4.305
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.305

4.178
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.178

72
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
72

8.593
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.593

212
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
212

2.737
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.737
















Comentează