Jurnalista Olga Romanova, directoarea principalului ONG pentru apărarea drepturilor deţinuţilor, a anunţat miercuri că s-a refugiat în Germania după percheziţiile efectuate în iunie la sediul organizaţiei sale acuzate de deturnare de fonduri, relatează AFP.
'Am petrecut toată vara la prietenii din Franţa şi Italia (...) şi, chiar înainte de expirarea perioadei de şedere în Europa, o fundaţie germană mi-a oferit un loc de muncă pe care l-am acceptat', a scris pe Facebook jurnalista în vârstă de 51 de ani.
Avocatul său Alexei Fediarov a confirmat că Olga Romanova se află în Germania, într-un 'loc mult mai sigur în timp ce au loc verificări judiciare'. El a afirmat că 'asupra ei planează ameninţarea unor acuzaţii fabricate în totalitate'.
Sediul moscovit al organizaţiei conduse de Romanova, 'Rusia întemniţată', a făcut obiectul unor percheziţii ale forţelor de ordine pe 8 iunie.
Potrivit ONG-ului, poliţia a dorit să verifice acuzaţiile de 'deturnare de fonduri publice' şi 'neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute în cadrul unui contract'.
''Rusia întemniţată' nu a primit niciodată subvenţii din partea Rusiei sau a oricărui alt stat', a dat asigurări atunci ONG-ul, care critică cu regularitate caracterul arbitrar al justiţiei ruse şi acordă asistenţă financiară şi juridică deţinuţilor şi rudelor acestora.
Jurnalistă pentru mai multe mass-media independente la sfârşitul anilor 1990 şi începutul anilor 2000, Olga Romanova a fost concediată din funcţia de prezentatoare la postul de televiziune Ren-TV după ce a denunţat cenzura din cadrul canalului de televiziune.
O importantă jurnalistă din Rusia s-a refugiat în Germania, după perchezițiile autorităților
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

780
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
780

1.306
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
1.306

1.445
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
1.445

3.259
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
3.259

2.041
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
2.041

689
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
689

407
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
407

1.801
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
1.801

731
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
731

129
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
129

98
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
98

1.187
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
1.187

1.474
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
1.474
















Comentează