O expoziţie inaugurată într-o staţie de metrou din Moscova (Rusia) omagiază zilele acestea romanul "Război şi Pace", al scriitorului universal Lev Tolstoi, una dintre capodoperele literaturii universale citită în întreaga lume, relatează miercuri EFE, citat de agerpres.
Expoziţia, disponibilă până la 1 septembrie în staţia "Vorobiovi Gori", din sudul Moscovei, permite călătorilor cu metroul să-şi împrospăteze memoria cu cunoştinţe despre marele romancier rus şi despre una dintre cele mai apreciate opere literare atât în ţară cât şi în afara ei.
"Nu există grandoare acolo unde nu există umilinţă, bunătate şi adevăr", este unul dintre citatele lui Tolstoi amplasate în această staţie unde sunt prezentate şi notiţe şi desene realizate de scriitor în timp ce se pregătea să scrie acest roman pentru care i-au trebuit şapte ani ca să-l termine.
Se poate vedea şi o replică a cămăşii de noapte folosită de scriitorul rus precum şi ale unor rochii purtate în vremea aceea sau uniforme de la începutul secolului al XIX-lea, alături de informaţii despre filmul "Război şi Pace" , realizat în URSS în anii 1960, sau alte articole legate de această capodoperă.
"Război şi Pace" , a cărei publicare a început în 1865, cuprinde perioada 1805 şi 1820 şi prezintă societatea rusă în războaiele napoleoniene.
Expoziţia din staţia de metrou din Moscova este dedicată aniversării a 193 de ani de la naşterea lui Tolstoi marcată pe 9 septembrie.
O expoziţie inaugurată într-o staţie de metrou din Moscova, omagiază zilele acestea romanul 'Război şi Pace'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

41
Netflix caută noi francize, după ce a pierdut şansa de a cumpăra universul ”Harry Potter”
41

3.141
Sonia Simionov, fostă concurentă "America Express", atac la "survivorul" Gabi Tamaș: Aroganțele astea sunt doar niște țărănisme! / Internațuții l-au făcut pe Boureanu "curcă beată"
3.141

37
Cele mai vechi zaruri din lume au fost inventate de popoarele indigene americane acum 12.000 de ani
37

12
Grecia vrea să interzică rețelele de socializare pentru copiii sub 15 ani
12

49
Geanta unică din colagen de dinozaur, scoasă la licitație pentru peste 500.000 de dolari
49

157
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
157

14
Regizorul sud-coreean Bong Joon-ho revine cu un film de animație în 2027
14

62
Astronauții Artemis, dezamăgiți că nu pot face poze reușite. De ce nu funcționează iPhone-urile în spațiu
62

86
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
86

17
Patriarhul Daniel: Familia creștină trebuie apărată în fața 'modelelor' străine de valorile creştine
17

26
Ministrul Culturii transmite mulțumiri Olandei pentru recuperarea Coifului de la Coţofeneşti
26

20
Poluarea cu medicamente afectează comportamentul peștilor
20

45
Ce destinație aleg turiștii pentru vacanța de Paște. În vremuri de război, siguranța primează
45
















Comentează