La peste 70 de ani după ce Adolf Hitler s-a sinucis în buncărul său din Berlin, în ultimele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial, o expoziţie organizată în capitala Germaniei examinează modul în care acesta a devenit nazist şi ce i-a transformat pe cetăţenii germani obişnuiţi în criminali în timpul celui de-al Treilea Reich, informează Reuters preluat de agerpres.
Timp de decenii, a-ţi concentra atenţia asupra lui Hitler era considerat un tabu în Germania, deşi această atitudine a început să se schimbe odată cu filme precum "Downfall", din 2004, despre ultimele zile ale dictatorului, sau cu o expoziţie despre acesta, organizată în 2010.
Expoziţia "Hitler - cum s-a putut întâmpla" este organizată într-un bunker din Berlin, folosit de civili în timpul bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial - aflat în apropierea celui în care s-a adăpostit Hitler în timpul bombardării capitalei Germaniei.
Evenimentul prezintă viaţa lui Hitler de la perioada copilăriei sale din Austria şi a celei în care a fost pictor până la intervalul în care a fost soldat în timpul Primului Război Mondial şi a ajuns apoi la putere. Alte exponate se concentrează pe lagărele de concentrare, pogromurile şi Holocaustul în timpul căruia au fost ucişi şase milioane de evrei.
Expoziţia se încheie cu o reconstrucţie controversată a camerei bunkerului în care s-a sinucis Hitler pe 30 aprilie 1945. Acest exponat se află în spatele unui geam şi este monitorizat de o cameră video, vizitatorilor fiindu-le interzis să facă fotografii.
Curatorul expoziţiei, Wieland Giebel, povesteşte că prezentarea acestei camere i-a adus critici că a transformat expoziţia într-una de tip "Hitler Disney". El şi-a explicat însă decizia, explicând că expoziţia se axează pe crimele comise de regimul lui Hitler, iar "această cameră este locul în care crimele s-au încheiat, în care totul s-a terminat, acesta fiind motivul pentru care o expunem".
Conform lui Giebel - a cărei familie include un bunic care a ascuns evrei şi unul care a făcut parte dintr-un pluton de execuţie - expoziţia încearcă să arate cum au fost posibile Cel de-al Doilea Război Mondial şi Holocaustul. "După Primul Război Mondial, mulţi germani s-au simţit umiliţi din cauza Tratatului de la Versailles", a declarat el, referindu-se la acordul semnat în 1919, care a impus Germaniei plătirea unor despăgubiri uriaşe de război.
"În acelaşi timp, antisemitismul era prezent în întreaga Europă, nu doar în Germania, iar Hitler a exploatat acest antisemitism şi ceea ce oamenii numeau 'ruşinoasa pace de la Versailles', folosind aceste două aspecte pentru a mobiliza oamenii", a adăugat el.
Expoziţia, care conţine fotografii, desene ale lui Hitler, filme care prezintă căsătoria sa cu Eva Braun, precum şi un model al bunkerului dictatorului a atras circa 20.000 de vizitatori de la deschiderea sa, care a avut loc în urmă cu două luni.
O expoziţie dedicată lui Hitler la Berlin examinează cum a devenit acesta nazist
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

54
Dua Lipa, influencer în lumea cărților: cum a devenit popstarul britanic o voce și în literatură
54

33
Cercetătorii australieni au descoperit 110 specii marine noi în adâncurile Mării Coralilor
33

21
Catedrala ortodoxă rusă din Teheran, avariată în urma unor atacuri aeriene
21

1.894
Pe Lună se află resursa la care râvnesc toți. O fărâmă din ea ajunge la milioane de euro
1.894

18
Muzeul Luvru rămâne cel mai vizitat muzeu din lume, concurenţa venind din Orientul Mijlociu şi Asia în 2025
18

23
Comedia de epocă 'La Venus Electrique' va deschide Festivalul de Film de la Cannes
23

38
Volodimir Zelenski și poporul ucrainean, nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace 2026
38

11
Cei mai buni ciocolatieri belgieni își prezintă creațiile într-o expoziție de artă comestibilă cu tematică de Paşte
11

88
Cei 12 pași ai misiunii Artemis 2: Drumul echipajului NASA către Lună și înapoi
88

87
Sfârșit de drum pentru balena cu cocoașă: Autoritățile germane renunță la încercările de salvare
87

9
Orchestra Anima susține un concert de Paște la Catedrala 'Sfântul Iosif' din București
9

18
Spectacolul 'Ceasu' şi cămaşa miresii' va avea premiera la Sala Pictura a Teatrului Naţional Bucureşti
18

17
UNITER lansează campania 'Inside/Outside' pentru Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România
17
















Comentează