O echipă mobilă de vaccinare anti-COVID se va afla joi şi vineri în Insula Mare a Brăilei (IMB) pentru imunizarea locuitorilor din cele două comune aflate aici, dar şi a angajaţilor societăţii care are în concesionare terenul agricol din IMB, potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectura Brăila, conform agerpres.
"Astăzi, 18 noiembrie şi mâine, 19 noiembrie, o echipa mobilă de vaccinare se va afla în comuna Gropeni, la ferma Vişani din Insula Mare a Brăilei, pentru desfăşurarea activităţii de imunizare a tuturor persoanelor eligibile, dar şi angajaţilor Agricost SA, pentru efectuarea dozei de rapel anti-Covid. Precizăm că asigurarea unei echipe mobile de vaccinare în localitate a fost solicitată de către Agricost SA, societatea dând asigurări că va facilita astfel accesul la vaccinare pentru toţi cei care doresc să se imunizeze, indiferent dacă sunt sau nu angajaţi ai Agricost", se arată în comunicatul Prefecturii.
Transportul personalului medical va fi asigurat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, echipa fiind însoţită şi de o ambulanţă SMURD, iar vaccinurile disponibile vor fi cele de la Pfizer şi Johnson & Johnson.
Săptămâna aceasta echipe mobile de vaccinare s-au deplasat în comuna comuna Râmnicelu, unde s-au vaccinat 73 de persoane (58 cu serul de la Pfizer şi 15 cu serul Johnson & Johnson) şi în comuna Roşiori, au fost vaccinate 76 de persoane (61 cu serul de la Pfizer şi 15 cu vaccinul de la Johnson & Johnson).
Potrivit datelor oficiale făcute publice de ISU Brăila, de la începutul pandemiei, în judeţul Brăila s-au vaccinat în total 142.900 de persoane, dintre care 80.908 şi cu doza a doua şi 12.116 şi cu doza a treia (booster).
O echipă mobilă de vaccinare anti-COVID se va află în Insula Mare a Brăilei pentru imunizarea locuitorilor din cele două comune
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.107
Se strânge șurubul în sistemul medical: Reguli mai stricte și control mai dur pentru asistenții medicali | DOCUMENT
1.107

30
Diana Gămulescu: Orice mamă ar trebui să plece din maternitate cu un carnet al prematurului
30

2.420
Scandal pe vaccinurile Pfizer - Vlad Voiculescu iese la rampă și răspunde acuzațiilor lansate de Alexandru Rogobete: 'Dacă ar fi fost ministru atunci, decizia tot la Cîțu ar fi fost'
2.420

17
Diana Gămulescu, preşedintele Asociaţiei Prematurilor: Rata prematurității rămâne ridicată în România
17

34
Spitalul de Recuperare Borșa primește finanțare de 4,2 milioane de euro
34

4.992
VIDEO Ministrul Sănătății, acuzații după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: 'Dozele de vaccin depășesc cu mult populația / Campania, un eșec'
4.992

3.712
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.712

1.576
Fostul ministru al Sănătăţii, după decizia în cazul Pfizer: România nu şi-a respectat contractul, nu a acceptat renegocierile care i-au fost propuse
1.576

6.252
BREAKING România pierde procesul cu Pfizer: Țara noastră trebuie să plătească 600.000.000 de euro, pentru dozele de vaccin împotriva Covid-19
6.252

114
Avertisment dur: sistemul de sănătate a fost gândit pentru o altă Românie
114

164
Studiu: Supraviețuitorii unui infarct ar putea să nu aibă nevoie de betablocante pe viață
164

42
Directorul general OMS: Trebuie să trecem de la tratament la prevenție
42

35
Ministrul Sănătății: România nu este mult sub media UE la numărul de medici
35
















Comentează