Producţia "Scales" ("Sayidat Al Bahr"), filmul de debut al regizoarei saudite Shahad Ameen, a câştigat sâmbătă premiul pentru cel mai bun film în cadrul celei de-a 30-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film din Singapore, informează revista Variety, potrivit AGERPRES.
Filmul care spune povestea unei tinere fete, care sfidează tradiţiile dure ale satului în care s-a născut şi îşi demonstrează curajul şi inteligenţa, a câştigat premiul Silver Screen sâmbătă, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Muzeul Naţional din Singapore.
Regizoarea saudită abordează o poveste clasică, cea a sacrificiului periodic al unei virgine pentru binele comunităţii, dintr-o perspectivă feministă. În satul de pescari în care se petrece acţiunea filmului, tradiţia cere ca fiecare familie să-şi sacrifice, pe rând, câte o fată, pentru a îmbuna un monstru marin şi pentru ca peştele să fie îndestulător în timpul anului.
Fata în vârstă de 12 ani ce urma să fie sacrificată a fost salvată în ultimul moment de tatăl său şi în loc să se resemneze cu stigmatul nerespectării tradiţiei comunităţii, ea porneşte în căutarea monstrului pentru a-l ucide.
Juriul festivalului a apreciat "un film puternic şi foarte original, regizat de o debutantă care vorbeşte despre patriarhat cu simplitatea unei fabule".
"Am avut nevoie de şase ani pentru a face acest film aşa cum am vrut, atât de feminist pe cât am vrut", a declarat regizoarea de pe scena unde a fost chemată pentru a primi premiul.
O debutantă saudită câștigă marele premiu al Festivalului Internațional de Film din Singapore - Cine este și care este filmul care a satisfăcut jurații
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

29
Ministrul Culturii, după recuperarea coifului de la Coţofeneşti: 'E o victorie, e o bucurie'
29

14
Patru linii STB deviate în București de Florii: Ce trasee se modifică
14

23
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
23

35
NASA renunță la stația lunară care deschidea drumul europenilor spre Lună
35

30
Marea reorganizare culturală a Capitalei: Șapte instituții devin una singură
30

2.713
Denise Rifai revine pe micile ecrane, la Antena 1. Ce emisiune va prezenta și de când se va difuza show-ul
2.713

9
Spectacolul "Furia care mă va vindeca" de Renata Teodora Cule, în premieră la Teatrul Dramaturgilor pe 18 aprilie
9

9
Principele Radu: Expoziţia "160 de ani de la fondarea Casei Regale a României" - o întâlnire a eleganţei, a demnităţii româneşti
9

14
Răzvan Popovici, fondatorul Festivalului SoNoRo: 20 de ani de burse 'Interferenţe' sunt o mare bucurie
14

9
Peste 500 de lucrări ştiinţifice din 40 de ţări prezentate la Expoziţia internaţională de inventică InventCor
9

17
Fostele fabrici orădene şi patrimoniul industriei uşoare, readuse în atenţia publicului
17

3.036
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
3.036

7.386
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
7.386
















Comentează