Autorităţile americane au anunţat arestarea unei chinezoaice care intrase, sâmbătă, în complexul Mar-a-Lago din Florida - unde îşi petrecea weekendul şi preşedintele Donald Trump - şi care avea asupra sa mai multe telefoane mobile şi un stick de memorie cu un malware, relatează miercuri AFP, Reuters şi dpa potrivit Agerpres.
Zhang Yujing, originară din China, a susţinut că vrea să meargă la piscina clubului şi a reuşit să treacă de primele controale, profitând de prezenţa unei persoane cu acelaşi nume de familie pe lista celor care aveau acces la respectiva zonă, conform unor documente judiciare publicate marţi.
Odată trecută de primul baraj - şi de bariera limbii -, ea a fost transportată cu o maşină de golf la recepţia complexului, unde a spus că este invitată la un eveniment legat de un grup de prietenie americano-chinez de pe lângă ONU.
Recepţionistul nu a reuşit însă să identifice evenimentul respectiv şi a dat alarma, iar agenţii de securitate ai preşedintelui au constatat că femeia are asupra ei patru telefoane mobile, un laptop, un hard extern şi un stick USB cu un malware.
Chinezoaica a fost inculpată pentru declaraţii false şi intrare neautorizată într-o locaţie securizată.
Ea nu s-a apropiat de preşedintele Trump, care juca golf într-o altă zonă din club.
Potrivit cotidianului Miami Herald, este posibil ca chinezoaica să fi fost invitată la un eveniment pregătit în aceeaşi zi în complex de Li "Cindy" Yang, fondatoarea unor saloane de masaj aflată în centrul unui scandal de prostituţie în care este implicat şi proprietarul echipei de fotbal american New England Patriots, Robert Kraft.
O chinezoaică suspectă a fost reţinută la clubul Mar-a-Lago al lui Trump din Florida
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.884
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
1.884

1.188
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
1.188

70
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
70

2.149
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
2.149

71
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
71

2.901
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.901

3.421
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
3.421

2.078
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
2.078

67
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
67

2.581
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.581

44
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
44

2.226
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.226

105
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
105
















Comentează