O echipă de oameni de ştiinţă din China a descoperit că o anumită bacterie poate produce cantităţi importante de alcool în intestine, suficient de mari pentru a provoca o afecţiune hepatică la persoane care nu consumă alcool, relatează miercuri Xinhua preluat de agerpres.
Boala ficatului gras non-alcoolic (BFGNA), care constă în acumularea grăsimii în ficat din cauza altor factori decât consumul de alcool, afectează circa un sfert din populaţia adultă la nivel mondial. Cauzele sale sunt necunoscute.
Specialişti din cadrul Institutului de Virusologie din Wuhan şi de la alte instituţii de cercetare din China au descoperit un anumit tip de bacterie în timp ce tratau un pacient cu BFGNA, al cărui ficat era grav afectat şi care prezenta sindrom de auto-fermentaţie - o problemă rară din cauza căreia unele persoane se îmbată după ce consumă alimente ce conţin zahăr sau amidon.
Studii anterioare au concluzionat că acest sindrom poate fi asociat cu o infecţie provocată de anumite ciuperci, numită candidoză. Drojdiile pot fermenta şi produce alcool în intestine, la fel ca în cazul berii produse într-un butoi.
În cadrul noului studiu, oamenii de ştiinţă au descoperit că acest caz al pacientului cu sindrom de auto-fermentaţie era provocat de o bacterie. În fecalele sale au fost descoperite mai multe tulpini de Klebsiella pneumonia (K. pneumonia) - un tip comun de bacterie comensală - care produceau cantităţi de alcool de patru până la şase ori mai mari decât tulpinile prezente la persoane sănătoase.
Cercetătorii au analizat ulterior mostre de bacterii intestinale de la 43 de pacienţi cu BFGNA şi de la 48 de persoane sănătoase. Rezultatele au relevat că circa 60% dintre pacienţii cu BFGNA prezentau niveluri medii sau mari de K. pneumonia în intestine.
Într-o etapă ulterioară a studiului, şoareci de laborator au fost hrăniţi cu K. pneumonia izolată de la pacientul cu sindrom de auto-fermentaţie timp de trei luni. După prima lună grăsimea a început să se acumuleze în ficat. După două luni, şoarecii au prezentat semne de fibroză, cicatrici care indică leziuni hepatice pe termen lung.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că progresia bolii ficatului gras la şoareci a fost comparabilă cu cea de la şoareci cărora li s-a administrat alcool.
După ce şoarecilor care au primit bacteria li s-au administrat antibiotice care distrug K. pneumonia starea de sănătate a ficatului lor s-a îmbunătăţit.
Descoperirea a fost publicată în jurnalul Cell Metabolism.
O bacterie ce produce alcool în intestine, răspunzătoare de boala ficatului gras la persoane care nu consumă alcool (studiu)
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

46
O persoană la fiecare minut a mers la medic prin asigurările Allianz-Țiriac în primele trei luni din 2026
46

1.811
VIDEO Alexandru Rogobete, către Nicușor Dan: 'Acesta este doar începutul' / Ce proiecte urmează în sistemul medical
1.811

983
VIDEO Risc de penurie? Nicușor Dan: 'Nu se pune problema raționalizării carburanților'. România pregătește scenarii de criză
983

3.131
Pandemia tăcută care ucide milioane de oameni în fiecare an: Este una dintre marile provocări ale deceniului
3.131

6.202
SURSE - PSD pregătește o mutare de forță în Coaliție: „O să deblocăm în Parlament tot ce blochează Bolojan”
6.202

7.130
Ucigașul nevăzut al omenirii se dezvoltă în liniște deplină: Pericolul ne pândește din umbră și va lovi cu putere în următorii ani
7.130

3.064
Oamenii de știință au descoperit un comutator ascuns în creier
3.064

44
Bianca Balti lansează o fundație pentru sprijin psihologic în tratamentul cancerului
44

934
Studiul care pune diagnosticul "Sănătății": Colegiul Medicilor din România prezintă datele "dureroase" de Sănătate Publică şi Management
934

51
Colegiul Medicilor: incertitudinea și influența politică afectează cariera medicilor
51

42
Policlinica Spitalului Județean Târgu Jiu, închisă pe 7 aprilie de Ziua Mondială a Sănătății
42

134
Consumul ocazional dar excesiv de alcool poate tripla riscul de leziuni hepatice severe, avertizează specialiştii
134

214
Activitatea banală care îți poate afecta creierul fără să-ți dai seama
214
















Comentează