Viiturile produse în sudul Afganistanului în urma ploilor abundente de săptămâna trecută au provocat moartea a peste 40 de persoane, dublul numărului anunţat anterior, a declarat Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), citat miercuri de Reuters preluată de Agerpres.
Inundaţiile, care au început vineri, au distrus 1.300 de locuinţe şi au afectat alte 2.500 în nouă provincii din sudul Afganistanului, lăsând numeroase persoane disperate fără adăpost, hrană şi îmbrăcăminte, a precizat OCHA într-un comunicat publicat marţi seara, citând date furnizate de guvernul afgan.
Sute de persoane au fost rănite sau sunt date dispărute şi aproximativ 5.000 de persoane au fost strămutate doar în provincia Kandahar, potrivit Autorităţii afgane pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.
În total, inundaţiile au afectat cel puţin 15.300 de locuitori ai provinciei Kandahar, cea mai afectată de viituri, a precizat OCHA.
Consiliul Norvegian pentru Refugiaţi, una dintre organizaţiile care furnizează ajutor, a stabilit că numărul morţilor este mai mic de 32. Proviziile de corturi şi haine de iarnă sunt deja epuizate, a precizat directorul pentru situaţii de urgenţă al Consiliului, Wilberforce Musombi.
Uneori, ploile abundente pot fi de ajutor agricultorilor, în condiţiile în care anul trecut mulţi dintre ei nu şi-au putut însămânţa culturile din cauza secetei severe
Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în viiturile din sudul Afganistan a ajuns la 40
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

56
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
56

15
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
15

190
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
190

216
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
216

373
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
373

589
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
589

1.018
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.018

53
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
53

833
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
833

37
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
37

3.399
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.399

1.716
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.716

1.536
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.536
















Comentează