Cel puţin 20.000 de migranţi aşteaptă ca cererile lor de azil să fie procesate în centrele şi taberele greceşti din Marea Egee, potrivit datelor difuzate joi de către Ministerul elen al Migraţiei, citat de agenţia DPA preluată de Agerpres.
Numărul migranţilor aflaţi în taberele din insulele greceşti din Marea Egee a scăzut la jumătatea lunii octombrie, ajungând la 18.000, potrivit sursei.
Însă mai mulţi migranţi pleacă acum din Turcia şi traversează Marea Egee pentru a ajunge în insulele greceşti decât cei ale căror cereri de azil sunt procesate şi sunt transferaţi în Grecia continentală, a declarat un membru al pazei de coastă elene pentru DPA.
Autorităţile greceşti din domeniul migraţiei au afirmat în mod repetat că procesarea cererilor de azil ia atât de mult timp din lipsă de personal.
În scopul de a uşura povara insulelor, autorităţile au început să transfere mai mulţi migranţi în Grecia continentală, în total 7.000 din luna mai.
Migranţii transferaţi către Grecia continentală au fost cei care au avut îndeosebi nevoie de o protecţie specială, precum familii, femei singure, minori sau membri unor anumite minorităţi religioase.
Unul dintre locurile cele mai grav afectate este insula Samos, unde în prezent circa 5.000 de persoane aşteaptă ca cererile lor să fie procesate, într-o tabără care are o capacitate de numai 648 de locuri.
Taberele din insulele Lesbos şi Chios sunt de asemenea supraaglomerate şi se străduiesc să facă faţă afluxului de migranţi.
Numărul migranților care asteptă să le fie anlizate cererile de azil în Grecia depășește 20.000
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

50
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
50

32
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
32

26
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
26

288
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
288

472
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
472

33
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
33

468
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
468

409
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
409

547
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
547

685
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
685

1.134
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.134

64
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
64

853
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
853
















Comentează