Nu exclud posibilitatea de a prelua banca tehnică a naţionalei Australiei, a declarat vineri fostul selecţioner al naţionalei de rugby a Angliei, Eddie Jones, scrie BBC, potrivit Agerpres.
"Mă aşteptam să fiu demis de la cârma primei reprezentative a Angliei. Am simţit că se va întâmpla asta. Oricum, nu aş face nimic diferit. Vreau să continui să antrenez la nivel internaţional, nu exclud nicio posibilitate, inclusiv aceea de a prelua echipa Australiei", a spus Jones.
Jones este numele cel mai vehiculat de presa sportivă din Australia în ceea ce priveşte înlocuitorul actualului selecţioner al "cangurilor", Dave Rennie, aflat sub o mare presiune după rezultatele nemulţumitoare din ultimul timp ale Wallabies.
Eddie Jones a mai pregătit Australia între 2001 şi 2005, conducându-o la finala Cupei Mondiale de rugby din 2003, de pe teren propriu, unde a pierdut în prelungiri în faţa Angliei.
Australianul Eddie Jones a fost demis la începutul lunii de conducerea Federaţioei engleze de rugby (RFU), din cauza rezultatelor slabe ale vice-campioanei mondiale din ultimul timp. Jones, 62 ani, a înregistrat anul acesta şase înfrângeri în 12 meciuri, la mai puţin de un an de Cupa Mondială din 2023 din Franţa.
Anglia, vice-campioana mondială, care încheie anul pe locul 5 în ierarhia internaţională, va fi în Grupa D la CM 2023 din Franţa, alături de Japonia, Argentina, Samoa şi Chile.
Nu exclud posibilitatea de a prelua banca tehnică a Australiei, spune fostul selecţioner al Angliei, Eddie Jones
Articole Similare

11
CS U Cluj a învins-o pe CSM Sighişoara, în campionat
11

23
Minaur Baia Mare a fost învinsă de Larvik, în EHF European League
23

44
Superliga - Rezultatele etapei a 27-a şi clasamentul
44

20
Universitatea Cluj o învinge categoric pe Csikszereda M. Ciuc și urcă pe locul 4
20

2.301
Iubire mare la Jocurile Olimpice: un sat olimpic de iarnă a rămas fără prezervative după trei zile
2.301

50
Karolina Muchova, din nou campioană: Victorie în finala de la Doha și primul titlu WTA 1000 din carieră
50

47
CSM Bucureşti a învins în deplasare FTC Budapesta, scor 35-30, în Liga Campionilor
47

32
Reprezentanta României, Anastasia Tolmacheva, s-a clasat pe locul 59 la biatlon
32

20
AC Fiorentina s-a impus cu 2-1 în fața celor de Como, în Serie A
20

59
Laurenţiu Reghecampf s-a calificat cu Al Hilal Omdurman în sferturile Ligii Campionilor Africii
59

28
Celta Vigo, cu Ionuț Radu integralist, a remizat cu Espanyol Barcelona, scor 2-2, în La Liga
28

25
Oţelul Galaţi a învins cu 1-0 Metaloglobus, în Superligă
25

23
Croatul Igor Tudor a fost numit oficial antrenor al echipei Tottenham până la sfârşitul sezonului
23

















Comentează