Novak Djokovic a primit sprijinul unuia dintre cei mai înverşunaţi critici ai săi din circuitul profesionist de tenis, australianul Nick Kyrgios, care a acuzat modul în care a fost tratat numărul unu mondial după sosirea sa în Australia, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Kyrgios, care l-a calificat pe Djokovic drept "unealtă" după ce sârbul a încercat să îmbunătăţească condiţiile de carantină pentru jucători înaintea ediţiei de anul trecut a Australian Opejn, a spus că autorităţile din ţara sa nu au gestionat bine cazul sârbului.
"Eu cred cu siguranţă că e bine să acţionezi. Eu m-am vaccinat pentru ceilalţi şi pentru sănătatea mamei mele, însă modul în care a fost gestionată situaţia lui Novak este rău, foarte rău... El este unul dintre marii noştri campioni, dar până la urmă este şi el om. Faceţi lucrurile mai bine", a scris jucătorul australian pe contul său de Twitter.
Djokovic, deţinătorul recordului de titluri cucerite la Australia Open (nouă), a fost reţinut pe aeroportul din Melbourne miercuri seara, iar viza sa de intrare, susţinută de o scutire medicală de la cerinţele de vaccinare impuse de autorităţile de la antipozi, a fost revocată.
Oficialii Forţelor Federale de Frontieră de la aeroport au precizat că Djokovic nu a putut să justifice această scutire medicală, aflându-se acum la un hotel din Melbourne rezervat solicitanţilor de azil.
Jucătorul american John Isner a spus la rândul său că Djokovic a urmat toate regulile şi nu merită să fie tratat în acest fel.
"Nu este corect prin ceea ce trece Novak acum. Nu există nicio justificare pentru tratamentul pe care îl primeşte. Este o ruşine", a spus Isner.
Croatul Marin Cilic, fost campion la US Open, speră să situaţia se va rezolva rapid şi a subliniat că tot acest episod nu a fost bun pentru sport.
"Cu siguranţă nu este o imagine grozavă pentru tenis", le-a declarat Cilic reporterilor, vineri, la Adelaide.
Avocaţii lui Djokovic din Australia au contestat revocarea vizei acestuia, iar apelul în acest caz va fi examinat luni de un tribunal australian.
Novak Djokovic, apărat de un adversar - Australianul Nick Kyrgios critică autoritățile din țara sa: Modul în care a fost gestionată situaţia lui Novak este rău
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

48
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
48

2.638
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
2.638

33
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
33

3.220
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
3.220

1.917
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
1.917

67
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
67

2.484
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.484

69
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
69

6.143
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
6.143

55
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
55

72
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
72

6.416
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
6.416

6.147
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”/ Reacția lui Macron
6.147
















Comentează