Noul spital de pneumologie din municipiul Sfântu Gheorghe, construit cu finanţare de la Compania Naţională de Investiţii (CNI), îşi va începe în mod oficial activitatea luni, 30 martie, a anunţat, joi, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă, potrivit Agerpres.
Noua unitate medicală a fost ridicată în aproximativ trei ani, iar investiţia s-a ridicat la peste 40 de milioane de lei. Noul spital dispune de 34 de paturi, cuprinde o policlinică şi un dispensar de specialitate, prin urmare va oferi într-un singur loc atât consultaţii, cât şi asistenţă în ambulatoriu şi tratament spitalicesc.
"Construcţia a început în vara anului 2022, din fonduri guvernamentale, cu sprijinul substanţial al UDMR-lui. Investiţia reprezintă una dintre cele mai importante dezvoltări din domeniul sănătăţii la nivelul judeţului. Proiectul a fost finanţat de Ministerul Dezvoltării prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), valoarea acestuia depăşind 40 de milioane de lei. Noua instituţie este o clădire pe mai multe nivele, cu o suprafaţă construită de 830 de metri pătraţi şi o suprafaţă utilă totală de aproximativ 2000 de metri pătraţi. Pentru eficientizarea îngrijirii pacienţilor, au fost create intrări separate pentru dispensarul de pneumologie şi pentru secţia spitalicească, unde vor fi disponibile 34 de paturi pentru internare continuă", se arată într-un comunicat de presă, transmis AGERPRES.
Până acum, pacienţii internaţi la Sfântu Gheorghe erau trataţi într-o clădire construită în 1894, care nu mai corespundea standardelor actuale.
"Investiţia nu reprezintă doar o dezvoltare infrastructurală, ci şi acoperirea unei nevoi existente de mult timp. La Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc şi Covasna funcţionau deja dispensare de pneumologie în regim ambulatoriu, însă îngrijirea pacienţilor internaţi din Sfântu Gheorghe avea loc într-o clădire construită în 1894, care nu mai corespundea cerinţelor actuale. Noul spital de pneumologie schimbă această situaţie, oferind un mediu modern, adaptat standardelor secolului XXI. În prezent, în cadrul instituţiei îşi desfăşoară activitatea 5 medici specialişti pneumologi, ceea ce reprezintă un avantaj semnificativ atât pentru pacienţi, cât şi pentru activitatea profesională", se mai menţionează în comunicat.



























Comentează