Guvernul are pe ordinea de zi a ședinței de joi un proiect de lege care modifică Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, documentul „cadru” care ar trebui să țină în frâu deficitul și datoria, să impună reguli pentru bugete și să dea „dinți” Consiliului fiscal. În expunerea din proiect se arată că pachetul de modificări vine pe fondul noilor reguli europene, inclusiv Directiva (UE) 2024/1265 și Regulamentul (UE) 2024/1263.
Una dintre schimbările care se va vedea imediat în limbajul oficial este redefinirea unor concepte-cheie. „Obiectivul bugetar pe termen mediu” este formulat explicit ca „țintă a soldului structural anual al administrației publice”, iar „subsectoarele administrației publice” sunt raportate la definiția din cadrul metodologiei UE.
În același „pachet de aliniere”, proiectul schimbă trimiterile operative ale regulilor interne la noul cadru european. Când datoria sare de pragul de 60% din PIB, măsurile de readucere pe o traiectorie de scădere sunt raportate la Regulamentul (UE) 2024/1263, iar creșterea anuală a cheltuielilor trebuie să respecte prevederile aceluiași regulament sau recomandările instituțiilor UE din supravegherea macroeconomică și bugetară.
Consiliul fiscal, „arbitru” al derapajelor bugetare
Cea mai spectaculoasă mutare de putere este în mecanismul de corecție. Proiectul stabilește că „constatarea situației de deviere” de la obiectivul bugetar pe termen mediu ori de la calendarul de ajustare „se face de către Consiliul fiscal” în cadrul opiniilor sau recomandărilor sale privind planificarea ori execuția bugetară.
Comparativ, legea în vigoare descrie constatarea devierii ca putând avea loc fie „pe baza documentelor emise de instituțiile Uniunii Europene”, fie „la inițiativa Guvernului”, cu solicitarea opiniei Consiliului fiscal. Prin noua formulare, proiectul „închide cercul” în jurul Consiliului fiscal, astfel că devierea nu mai e doar un diagnostic extern (UE) sau un demers declanșat politic (Guvern), ci o constatare formalizată în instrumentele Consiliului fiscal.
Practic, Guvernul rămâne obligat să adopte sau să trimită Parlamentului setul de măsuri pentru corecție atunci când devierea este constatată, însă momentul „declanșator” capătă greutatea unei evaluări independente, publice, care poate fi invocată imediat în dezbaterea politică și în justificarea corecțiilor.
Parlamentul pierde o informare formală, dar apare presiunea publică a explicațiilor
O modificare cu potențial politic major este abrogarea alineatului care obliga Guvernul să informeze comisiile parlamentare de buget-finanțe asupra constatării devierii și asupra măsurilor de corecție. În legea actuală, această obligație e explicită, neechivocă, însă proiectul o elimină.
Efectul direct poate fi o scădere a trasabilității „instituționale” în Parlament a momentelor în care România intră în derapaj și a modului în care Executivul spune că îl corectează, pentru că se taie o informare obligatorie, cu destinatar clar. Chiar dacă Parlamentul poate oricând cere explicații politic, proiectul nu mai păstrează această „alarmă” procedurală automată.
În paralel însă, proiectul adaugă o altă pârghie, Consiliul fiscal capătând mențiuni explicite privind participarea la audieri și discuții periodice în Parlament, „dacă este invitat”, iar rolul său este legat de sarcinile instituțiilor fiscale independente din noile regulamente UE. Astfel, controlul se poate muta de la „informare formală” la presiune publică și audieri punctuale, dacă majoritatea parlamentară le activează.
Două luni pentru justificări publice
Proiectul introduce o regulă rar întâlnită ca formulare dură în relația Executiv-Legislativ. Parlamentul sau, după caz, Guvernul „se conformează” evaluărilor, opiniilor ori recomandărilor Consiliului fiscal sau „explică diferențele de opinie”, iar explicațiile trebuie făcute publice și prezentate în maximum două luni de la publicarea documentelor Consiliului fiscal.
Consecința este o creștere de presiune reputațională. Dacă Guvernul sau Parlamentul merg pe o soluție contrară avertismentelor Consiliului fiscal, nu mai pot „trece mai departe” doar politic, proiectul creează obligația de a produce, în timp scurt, o justificare oficială, publică, comparabilă ca standard cu poziția unei autorități independente.
Într-un ciclu bugetar aglomerat, această regulă poate funcționa ca un „cost de imagine” pentru decizii populare dar riscante fiscal, dar și ca un instrument de clarificare pentru public. Dacă există divergențe pe deficit, venituri sau cheltuieli, proiectul împinge instituțiile să explice, nu doar să voteze.
Consiliul fiscal capătă viteză în control
Un alt punct „tare” este scurtarea termenelor de furnizare a datelor către Consiliul fiscal. În forma actuală, instituțiile trebuie să trimită informațiile cerute în 15 zile. Proiectul reduce termenul la 10 zile și introduce o excepție drastică: pentru legile bugetare anuale, rectificări bugetare sau strategia fiscal-bugetară, termenul devine de maximum 3 zile lucrătoare.
Efectul imediat poate fi o schimbare în „tactica” de lucru a ministerelor și a Guvernului, în momentele cheie (buget, rectificare, strategie), Consiliul fiscal va putea cere rapid serii de date și fundamentări, iar întârzierea devine mult mai greu de justificat administrativ. Opiniile Consiliului fiscal pot veni mai aproape de momentul deciziei, nu după ce decizia e deja consumată.
Proiectul păstrează și întărește ideea de transparență a Consiliului fiscal, opiniile, prognozele, analizele și recomandările fiind publicate pe site, iar Consiliul poate comunica public și „prin alte mijloace”. În combinație cu termenele scurte, acest lucru poate amplifica impactul public al avertismentelor, inclusiv în perioadele de rectificare.
Prognozele Guvernului, puse „la perete” cu cele ale Comisiei Europene
Proiectul introduce obligații explicite de comparație și justificare, prognozele bugetare trebuie comparate cu cele mai recente previziuni ale Comisiei Europene și, după caz, cu cele ale altor organisme independente, iar diferențele semnificative față de Comisie trebuie explicate. Explicația devine obligatorie inclusiv când ipotezele externe (nivelul sau creșterea variabilelor) se îndepărtează semnificativ de valorile din previziunile Comisiei.
Consecința poate fi reducerea „spațiului” pentru prognoze optimiste folosite ca fundament pentru cheltuieli, investiții sau promisiuni politice. Dacă Guvernul mizează pe o creștere economică mai mare decât Comisia Europeană, proiectul îl obligă să explice diferența, ceea ce creează o pistă clară de verificare pentru opoziție, presă și investitori.
Mai mult, obligația nu e limitată la prognoze macro, ea este introdusă și în conținutul strategiei fiscal-bugetare, ca declarație de concordanță/diferențe față de prognozele Comisiei, ceea ce poate face ca „disputa pe cifre” să fie mutată în documente oficiale, nu doar în conferințe de presă.
Schimbările climatice intră, explicit, în calculele de deficit și risc
Proiectul extinde analiza riscurilor fiscale cerută de cadrul fiscal-bugetar. Pe lângă angajamente neincluse în prognoze și circumstanțe cu impact substanțial, trebuie incluse, „în măsura posibilului”, informații privind datoriile contingente generate de catastrofe naturale și de schimbările climatice, ținând seama, tot „în măsura posibilului”, de costurile fiscale suportate după dezastre și șocuri legate de climă.
În plus, proiectul cere o evaluare a modului în care politicile preconizate pot afecta sustenabilitatea finanțelor publice și creșterea durabilă și favorabilă incluziunii, iar această evaluare trebuie să țină seama, pe cât posibil, de riscurile macrobugetare generate de schimbările climatice, de impactul asupra mediului și de impactul distributiv.
Asta poate însemna că „nota de plată” a inundațiilor, secetei, incendiilor sau a tranziției energetice va fi împinsă în documentele oficiale de buget și strategie, nu tratată exclusiv ca urgență punctuală. În timp, astfel de evaluări pot influența prioritizarea investițiilor, asigurarea infrastructurii și modul în care Guvernul justifică cheltuieli mari în prevenție versus costuri post-dezastru.
Audit extern periodic pentru Consiliul fiscal și o transparență mai fină a datelor publice
Proiectul introduce un mecanism de evaluare externă a Consiliului fiscal. O dată la patru ani, instituția va fi evaluată de experți sau instituții independente, iar prima evaluare trebuie să aibă loc până la sfârșitul anului 2027. Finanțarea poate veni din bugetul Consiliului fiscal, inclusiv prin accesarea unor facilități de finanțare oferite de UE sau alte organisme.
Astfel, pe de o parte, crește credibilitatea „arbitrului” care primește un rol mai greu în constatarea devierilor. Pe de altă parte, o evaluare externă poate scoate la iveală vulnerabilități administrative, metodologice sau de resurse, cu efect direct asupra felului în care Consiliul fiscal poate susține public opinii tehnice într-o confruntare politică.
În zona de transparență, proiectul fixează obligații de publicare sincronizate cu Eurostat. Ministerul Finanțelor publică trimestrial datele privind datoria publică „după publicarea” datelor de către Comisia Europeană, pentru total administrație publică și detaliat pe subsectoare, iar INS publică trimestrial date privind deficitul bugetar, tot pe total și pe subsectoare, în cel mult zece zile de la publicarea datelor relevante de către Eurostat. În combinație cu definirea subsectoarelor după standardul UE, asta poate face mai ușor de urmărit cine generează presiunea pe deficit - administrația centrală, locală sau zona de securitate socială.
Comentează