Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a spus, la Digi24, că se lucrează la mai multe scenarii în ceea ce privește prețurile carburanților, unul dintre acestea fiind reducerea accizelor.
Situația actuală
Bogdan Ivan spune că în România s-au înregistrat până miercuri creșteri ale prețurilor la motorină de 20 de bani și de 25 de bani până joi dimineața.
El spune că în alte țări din vestul Europei creșterile sunt mai mari.
„În același timp, începând de anul trecut, după criza din octombrie, am început, împreună cu toate companiile din România, să creăm rute alternative de aprovisionare de combustibil, fără să știm că va urma acest eveniment. Și acest lucru ne-a dat flexibilitatea de a ne asigura stocuri pentru cel puțin 5 luni de zile de acum înainte, de a ne asigura rute alternative pentru luni de zile, iar în momentul de față, undeva la sub 7% din tot ceea ce consumăm în România, ca importuri, ca și petrol rafinat, ajunge să fie adus prin strâmtoarea Ormuz”, a declarat Bogdan Ivan la Digi 24.
Ministrul Energiei mai spune că se lucrează la extinderea contractulor comerciale vechi, lucrăm la scenarii prin care să repornim facilitățile de rafinare pe teritoriul României, lucrăm la scenarii în care creștem importurile de petrol pe rutele clasice, Azerbaidjan, Kazahstan.
Se reduc accizele?
Întrebat dacă se ia în calcul reducerea accizei la carburanți, ministrul a spus: „Nu sunt ministrul de Finanțe. Dar este evident că împreună cu ministrul de Finanțe, împreună cu Primul Ministru, cu colegii din coaliție, lucrăm la mai multe scenarii, printre care și acest scenariu”.
Acuzațiile șefului AEI
Preţul motorinei la pompă din România este peste nivelul preţului corect de piaţă cu aproximativ 10 bani pe litru, susţine Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), într-o analiză publicată joi.
"România este al doilea producător de ţiţei din Europa, are una dintre cele mai dezvoltate infrastructuri petroliere din Europa Centrală şi de Est, având rafinării, acces direct la importuri maritime prin Marea Neagră şi un sistem logistic de conducte care conectează porturile cu rafinăriile şi depozitele interne. În mod normal, o astfel de structură ar trebui să stabilizeze preţurile carburanţilor şi să atenueze fluctuaţiile pieţei internaţionale. În cadrul studiului realizat de Asociaţia Energia Inteligentă - Analiza fluxurilor petroliere, a costurilor şi preţului la pompă în România - se desprinde din analiza fluxurilor de aprovizionare şi a evoluţiei costurilor petrolului din ultimele 90 de zile, că preţul motorinei la pompă din România este peste nivelul preţului corect de piaţă. Diferenţa nu este dramatică - aproximativ 10 bani pe litru - dar într-o economie care consumă milioane de tone de carburant anual, chiar şi această marjă aparent mică devine relevantă", susţine specialistul (subiectul, pe larg aici).






























Comentează